Vigilentu număru unu: îl vezi prin parcuri, cum se dă în maşinuţa aia a lor, de poliţişti vigilenţi, care veghează pentru bunu mers al lucrurilor. Ei se dau cu maşinuţa cîte doi. Maşinuţa lor nu face zgomot.
D-aia te şi sperii cînd te pomeneşti cu ei lîngă tine. Da, dar dacă tu n-ai făcut nimic rău atunci, te-ai speriat ca prostu. Cinstitule!
Mai rău e cînd faci lucruri reprobabile (arunci/ scuipi, ca nesimţitu, o ciungă pe jos). Nu că am încuraja astfel de comportamente! Atunci, vigilentu de serviciu ia atitudine şi, cu promptitudine, îşi scoate carneţelul, apucîndu-se de lucru (căci, da, el deţine carneţel). “Numele şi pronumele, vă rog” “Cum, mă, <pronumele>???”, face inculpatu de-a scuipat ciunga pe jos… e <prenumele>, prostule!) Ha! De două ori vigilent, vigilentu se pune pe treabă şi mai cu bucurie. “Deci numele dumneavoastră, vă rog”! Cere el, în numele legii. “Cutărescu”. “Cu-tă-res-cu” “Da’ mai încet nu ştii să scrii?” face inculpatu. (Nu, că ăsta nu e sănătos!) “Vedeţi că depăşiţi măsura!”, face vigilentu. “Există o măsură? Unde e, s-o văd şi io… haideţi, aţi scris odată?!? Vreţi să scriu io, că io scriu mai repede şi mă cam grăbesc”. Vigilentu a scris o amendă pe care o rupe din carneţel şi i-o înmînează inculpatului. “Asta e mai mult pentru atitudinea dumneavoastră, decît pentruuu….”. Inculpatu ia amenda, o rupe, aruncă hîrtiuţele la coş şi se urcă din nou pe bicicletă. Vigilentu se urcă la loc în maşinuţă şi comentează din buze mărunt, cu colega. Colega îi dă dreptate şi , vigilenţi, se deplasează în continuare, pe ruta dinainte stabilită.
Vigilentu număru doi. Se apropie tacticos de bancă. Pe bancă, se pupă doi. Ea stă cu picioarele pe el. Vigilentu se apropie şi, cu ajutorul unui şpaclu, îi desparte. Vigilentu le spune că aici nu e bordel şi că dacă vor să se pupe, s-o facă în altă parte. Ăla micu se supără, îşi ia gagica şi se mută pe altă bancă: “Aici e bine?” “Nu ma face, că-ţi dau amendă! E drăcia dracului!”
Vigilentu numărul trei. Cu vigilentu număru trei e cu totu altă treabă. Vigilent, el se îndreaptă către posesorii unui căţeluş, care-ţi încape într-o palmă. Animalul e lăsat liber, nu are, adică, lesă. Identificînd pericolul, vigilentu intervine cu promptitudine: “vă rog să-i puneţi lesa imediat cîinelui. Sînteţi în domeniul public şi trebuie să respectaţi legea!” “Bine, dar e un căţeluş!”, face proprietara cu priviri siderate. “Vă rog să aplicaţi legea!”. “Păi dacă-i pun lesa, săracu, o să-i atîrne capu de asfalt”. Şi asta şi-o caută. “Dacă nu-i puneţi lesa, ori părăsiţi parcul, ori vă dau amendă 200 de lei”. Proprietara pune lesa căţeluşului, vigilentu pleacă, proprietara scoate lesa căţeluşului.
Alt vigilent bucuros că şi-a făcut datoria pe ziua în curs! (vom reveni)
