Ani de-a rândul, spaniolii, germanii, englezii și americanii au colonizat-o, așa încât venezuelenii au ajuns la un nivel de trai foarte ridicat în zonă. După 1998, cu o pauză forțată de doar câteva zile, Hugo Chavez preia președinția republicii și își exercită puterea de pe pozițiile stângii neradicale. Se opune vehement intervenționismului american, împotriva căruia militează ori de câte are ocazia. Discursurile sale anticapitaliste devin celebre, așa încât sufragiile electorale îl confirmă ca lider incontestabil al statului născut din visul bolivarian. Succesorul său, Nicolas Maduro, i-a continuat linia ideologică, ceea ce a stârnit reacția dură a Administrației de la Washington și a rapacelor carteluri transnaționale. Anul acesta, chiar în ianuarie, actualul președinte a declarat stare de urgență economică, extinsă săptămânile trecute la una generală. Măsurile, de o austeritate extremă, au mers până într-acolo încât școlile se închid vinerea, săptămâna de lucru a funcționarilor publici înseamnă trei zile, ceasul e dat înainte cu o jumătate de oră etc. Se dorește chiar naționalizarea tuturor mijloacelor de producție, iar vestea mă bucură. Soluția cu pricina pare singura în stare să salveze din ghearele imperialismului obscen țările mici, precum România. „Washington-ul ia măsuri la cererea dreptei fasciste din Venezuela. SUA poartă un război împotriva guvernului venezuelean”, strigă noul erou. Sigur că omul are dreptate, dar asta nu-i folosește la nimic, geografia economică îl încurcă rău. Casa Albă râvnește la „aurul negru” din regiunea Maracaibo și Orinoco, care e doar la câteva ore distanță, interval ideal pentru pornirile mereu belicoase ale yankeilor.
Și totuși, drama venezueleană seamănă teribil cu drama noastră, cu deosebirea că țara sud-americană a ales, deocamdată, să-și apere cu orice preț demnitatea națională. Refuză atârnarea și vasalitatea, statutul de colonie a SUA. Noi am ales cealaltă cale, a subordonării necrâcnite, a sclaviei voluntare și omagiate de trompetiștii noii zodii. Venezuelenii au de suferit, magazinele sunt goale, instabilitatea socială și economică se adâncește întruna, murmurul de revoltă al populației crește neîncetat, diversioniștii lucrează cu sârg la slăbirea moralului celor mulți și neajutorați. Dincoace, în România, poporul primește cât să nu crape de foame și e prostit pervers cu povești de adormit copiii. „Agresiunea străină” este invocată numai la Caracas, la București agresorul este adulat și ridicat în slăvi. Două țări intrate în sfera de interese a Americii, două căi diferite de a înțelege relația cu agresorul. Motive militaro-strategice au adus scutul la Deveselu, motive economico-politice au întors pe dos țara cea mai bogată și mai sigură din America Latină.
Timpul va stabili cine a ales drumul corect, deși mă tem că în curând și Venezuela va încăpea pe mâna unor... tehnocrați aflați în lesa Unchiului Sam.
Marian Nazat
www.mariannazat.ro
