Vai (de) benzemaua noastră

La început ne-a fost destul de greu să credem că putem fi altceva decât buricul pământului, dar după o analiză profundă, de lamarginea  careului de şaisprezece metri până la punctul cu var am uitat repede şi această clipă de euforie, după care cu acelaşi entuziasm revoluţionar şi patriotic ne-am întors iarăşi pe teren ca să redevenim ceea ce am fost şi, mai ales, ce am fi putut fi şi n-am fost, ne-am năpustit peste apărarea adversă dar dintr-o nepotrivire de caracter pe care n-am priceput-o la vremea respectivă şi în urma unui contraatac la poarta noastră am înţeles încă o dată că balonul e rotund mai ales când e vorba de ceilalţi, iar nu de noi, moment în care ne-a fost zguduit aproape definitiv echlibrul interior, trăind astfel un alt moment în care gazonul s-a preschimbat în  podea, ceea ce n-a însemnat nicio  clipă că optimismul nostru s-a sfârşit, ba dimpotrivă am şi înscris, înţelegeţi, am înscris, lungul drum al fotbalistului român de la minge la gol se terminase şi a fost deajuns ca să ne credem iarăşi buricul pământului, amăgindu-ne încă o dată şi devenind campioni mondiali la amăgire ne-am lăsat descoperiţi şi la unu la zero şi la doi la zero şi la trei la doi în loc să ne apărăm ca la Rovine, ca la Posada, ca la Mărăşeşti, adică în loc să facem ceea ce am făcut o viaţă şi ceea ce am crezut că ştim să facem cel mai bine, am vrut să ne dăm şi noi mari, europeni, moderni, făcând presing fără să mai avem la ce să facem presing, ţinând jocul departe depoartă noastră fără să mai fie cazul, jucând cu vreo trei atacanţi ca să schimbăm porţile la trei la zero, aşa că mai bine plecăm de la premiza că trebuie să ne apărăm "sărăcia, nevoile şi neamul”, n-aţi văzut la Semedo ce  ?? de valah are, trăsăturile de dac ale lui Zapata chiar nu le observă nimeni, şi atunci ne vom mulţumi cu puţin că ne-am săturat să fim dinainte de fiecare meci campioni mondiali la amăgire, iar după  meci să devenim campioni mondiali la dezamăgire, vai de benzemaua noastră!