Urmărire naţională

Dacă na-r fi fugit trei soldaţi, care până la ora când scriu aceste rânduri n-au fost prinşi, era o mare plictiseală în ultima săptămână de campanie electorală.  S-a mai iscat pe timpul urmririi prin hăţişuri un mic, dar interesant sandal al cărţilor de alegător. Au apărut din senin zeci de astfel de cărţi false, cu alegători născuţi în luna douăzeci şi şase a anului. Şi căutarea celor trei soldaţi continuă, după ce aceştia înceraseră să treacă Dunărea la bulgari. Şi dacă până mai ieri la vecinii noştri nu ne uitam nici măcar cu ceafa, acum pentru noi, aceştia, bulgarii, încet-încet încep să reprezinte Vestul. Cine a spus – a spus cineva? – că vestul e musai să aibă obrazul şi ceafa subţiri? Asta ne aşteaptă, fraţilor: după ce au râs şi curcile de noi, acum urmează în mod inevitabil să râdă şi bulgarii. Şi, uite, în toţi anii ăştia ei nu sa-u lăudat că au lider regional, văzându-şi mai departe, imperturbabil, de  zacuscă, apă de trandafiri şi Europa. Aflăm, prin intermediul televizorului, că cei trei dezertori au fost încolţiţi pe undeva prin Insula Mică a Brăilei, care, aflăm de la un reporter de la faţa locului, este destul de mare. Să ne întoarcem la bulgari, de acum fraţii noştri mai mari. Ce făcură ei şi nu făcurăm noi?  Păi, noi făcurăm, de câte ori fu şi de câte ori nu fu cazul, plecăciuni până la pământ în faţa înaltei porţi intergalactice  a NATO, în timp ce bulgarii îşi păstrează demnitatea aşa amărâţi şi grădinari cum îi credeam noi. Nu ştiu dacă ar trebui să ne sperie atât de mult toate neîmplinirile noastre interne din aceşti ultimi ani, cât ar trebui să ne sperie şi să ne umiliească această comparaţie cu bulgarii. Comapraţie în urma căreia noi suntem ultima roată de la căruţa acestei părţi a Europei. Soldaţii au fost prinşi; continuă vânătoarea de demnităţi prin Munţii Carpaţi.