Vă închipuiţi ce poate fi la Paris în această perioadă când pe străzile capitalei franceze zilnic se amestecă într-un cocktail uluitor peste un milion şi jumătate de turişti. Vorba cuiva, dacă vorbeşti în franceză pe Champs Elysees nu te bagă nimeni în seamă. În hotelurile din oraş nu mai poţi să arunci un ac, darmite un turist venit să viseze pe 20 de franci (pe noapte) sau 4000 că el este buricul Parisului. Ca tot ţăranul ajuns la Paris, subsemnatul s-a pregătit şi el cât a putut pentru a da ochi şi piept cu marele Lido. Atâtea poveşti auzisem despre celebrul Cabaret Lido încât îmi era frică să nu mă fac de râs odată ajuns la faţa locului, să nu respir cumva prea tare. Credeam, în gândul meu, că, conform principiului „la Paris să fii noroc să ai”, voi nimeri la masă alături de vreo celebritate de prin partea locului sau aiurea. Dar, culmea, vecinii mei din spate semănau toţi între ei, cei din faţă aşişderea, ba, mai mult, semănau şi cu cei din spate, asta şi pentru că la un miliard de chinezi e greu să faci faţă cu un singur Lido. Cei 120 (o mie două sute) de vecini ai mei cu ţinută decentă - devenită în timp mai mult sau mai puţin obligatorie – au trăit ca şi mine (sper) prăbuşirea unui vis. Sigur, spectacolul prezentat a excelat prin costumele fabuloase şi scena care se schimbă în numai câteva secunde din patinoar într-o grădină plină cu cascade şi fântâni arteziene. Dar când chelnerii îţi bagă tava-n coaste, lanterna-n ochi, şi îţi mai varsă niţel sosuleţ pe pantaloni ca să nu mai punem la socoteală genunchii aduşi la gură din cauza locului strâmt, ei bine, atunci visul devine o industrie. La ieşire te aşteaptă o coadă întinsă pe o sută de metri, urmează o altă serie pe bandă rulantă. Odată ajuns în stradă te aşezi liniştit la coada vieţii şi aştepţi liniştit să-ţi vină şi ţie rândul, poate mai apuci şi tu ceva… Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
