Citiţi în fotoliile voastre şi apropiaţi-vă sufletele de braţe pentru a le legăna ca pe un nou-născut. Şoptiţi sufletelor cuvinte frumoase pentru a le adormi, lăsaţi-le lin în fotoliu şi plecaţi goi pe dinăuntru pentru a vedea cum puteţi simţi fără de suflet. Primul impact ar fi eliberarea de tot şi de toate, de simţuri şi dureri, o imunitate perfectă într-un trup găunos. Apoi veţi începe să vă acomodaţi cu uşurarea interioară, să parcurgeţi fugar rânduri asupra cărora aţi fi stăruit un timp. Inevitabil însă, cu timpul, golul vă va durea şi vi se va cere să-l umpleţi cu ceva. Nu ştiţi cu ce pentru că aţi uitat ce a fost acolo. Veţi face apel la arheologi de simţuri şi suflete care vor descoperi într-un ventricul al inimii cenuşa unui dor mai recent. Ca într-un mojar, timpul macină secunde şi minute peste care adaugă dureri sfârtecate în tocul unei uşi dintr-un alt suflet. Uşa prin care el, sufletul, a ieşit cândva să doarmă ca un nou-născut. Vrei să te aşezi pe un fotoliu şi observi, într-un colţ mic, un suflet ca un nou-născut scâncind. Aproape firesc, te apropii şi încerci să-l mângâi, încercând să memorezi pe retină imaginea ce va deveni de neatins. Îi şopteşti o chemare auzită doar de tine, îl apropii de braţe şi te simţi dintr-o dată prea plin de propriul suflet. Te întrebi nedumerit de a fost realitate sau nu, dar descoperi tapiţeria fotoliului umedă. Şi-ţi dai seama că sufletul de nou-născut plânsese. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
