Un posibil scenariu

„Omenirea se resetează!” ne anunță surescitați vizionarii viitorului imediat. Și de aici încolo se prăvălesc peste noi scenarii cu duiumul, unul mai excentric ca altul.   De pildă, destui susțin că la mijloc s-ar afla evreii, împărțiți în  cele două mari fracțiuni - una în SUA și  alta în Rusia. Sătulă de investițiile riscante ale democraților și speriată de conflictele militare declanșate pretutindeni, prima grupare ar fi trecut acum în spatele actualului ocupant al Biroului Oval, mizând pe sporirea câștigurilor în condiții de pace. Habar n-am cât de real este  scenariul devoalat, însă îmi amintesc că „în 1948, între dușmanii de clasă apare o nouă categorie, cea a «sioniștilor», lupta împotriva lor desfășurându-se simultan în URSS și în țările-satelit. În 1944 şi prima jumătate a lui 1945, Stalin sperase să folosească «problema evreiască», acutizată de ideologia și politica nazistă, drept obiect de negociere în încercarea de a aduce capital evreiesc în URSS. Ajutorul i-ar fi fost necesar în reconstrucția țării distrusă de război și totodată în  exercitarea influenței în Orientul Mijlociu. Pentru a-și intoxica adversarii politici, Stalin trâmbiţează ideea înfiinţării unei republici sovietice evreiești în Crimeea. Noul «Eldorado evreiesc» urma a fi instalat în locurile depopulate prin deportarea tătarilor (acuzaţi de colaboraționism în timpul războiului) în Asia Centrală. Proclamarea statului Israel în 1948, care (dezamăgind Kremlinul) își orientează politica înspre America și Occident, și neîmplinirea planurilor cu creditele evreiești, preconizate a atinge imensa sumă de zece miliarde de dolari, sunt cauze conjuncturale ale politicii staliniste antisemite. Li se adaugă dorința evreilor din URSS de emigrare în Israel, exprimată și prin marea demonstrație de simpatie făcută Goldei Meir la Moscova în sărbătoarea de lom Kippur a anului 1948. Scrisoarea lui Ilya Ehrenburg din 1948 este semnalul de începere a luptei împotriva sionismului, declanșată în URSS și propagate în celelalte țări din sistemul socialist”[1]. „Tătucul” își însușise, nu-i o noutate, teza lui Marx „că evreii nu pot fi, prin structura lor socială, decât contrarevoluționari”[2]. Nu toți, bineînțeles, ceea ce explică rămânerea multora în patria dictaturii proletariatului.  Despre rolul grupării evreiești în politica Americii n-are rost să mai pomenesc, nimeni nu-l contestă, iar cartea lui Paul Johnson, O istorie a evreilor, aduce și argumentele. Astfel, pe la 1900, stângistul J.A. Hobson  remarca faptul că „evreii sunt «aproape total lipsiţi de moralitate socială», dotați cu «un intelect superior și calculat, care este o moștenire naţională» și care le permite «să tragă foloase de pe urma oricărei slăbiciuni, nebunii sau a oricărui viciu al societăţii în care trăiesc»”[3].  Mai  târziu,  temutul polemist  a publicat o „carte faimoasă, Imperialism: A Study, care denunța capitalul finanțelor internaţionale ca principala forță motrice pentru colonii și războaie. Capitolul intitulat «Economic Parasites of Imperialism», fundamentul întregii sale teorii, conținea următorul pasaj-cheie: «Toate acele afaceri colosale - activitatea bancară, brokerajul, scontarea tratelor, finanţarea împrumuturilor, publicitatea - formează ganglionul central al capitalismului internaţional. Unite prin cele mai puternice legături organizatorice, mereu în contact imediat unele cu altele, situate în chiar inima capitalului de afaceri din fiecare stat, controlate, cel puţin în Europa, de oameni ținând de o rasă anume, care au în spate multe secole de experienţă financiară, și care se află într-o poziţie unică de a controla  politica naţiunilor. Nicio direcţionare majoră a capitalului nu se poate  face decât cu aprobarea lor și prin intermediul lor. Își poate închipui cineva că un război de proporţii ar putea fi purtat de un stat european, sau un împrumut de stat semnificativ ar putea fi contractat în cazul în care casa Rothschild și legăturile sale se pun de-a curmezișul?»”[4].  „Teorie conspiraționistă !” au ricanat îndestui, inclusiv  astăzi, când Soros este identificat cu demonul...

Atent  la mișcările tectonice de ultimă oră ale scoarței politice planetare, am intrat și eu în jocul de-a „Ghici ce va fi?”. Desigur,  după ce am rumegat orișicât veștile oficiale venite dinspre Potomac  și nu numai. Vasăzică, Donald Trump și-a pus în  cap să dezgroape  comorile naturale ale Groenlandei, neatinse vreodată de  vreun moloh statal.  Imediat, Danemarca și-a exprimat acordul pentru  o asemenea explorare și lucrurile par a fi clare la Polul Nord. Apoi, anexarea Canadei ca felie federală a Washingtonului e o chestiune de timp, unde sunt cincizeci și una, merge  și a cincizeci și doua! Oricum, solul și subsolul codrilor de arțari  sunt pline de bogății, iar țara  în sine reprezintă  o piață de consum atractivă. În privința ocupării Canalului Panama, nu cred că-i o prioritate, în condițiile în care chinezii vor ieși grabnic din încurcătura  preconizată.  Păi, cât le  trebuie lor să sape o  altă  trecătoare prin apele oceanului ca să-și transporte mărfurile dintr-o parte în alta? O  nimica toată... Așadar, proiectul trumpist  pleacă de la constatarea de  nimeni negată că „Unchiul Sam” s-a răscrăcărat imperialist mai mult decât îl țin curelele financiare și a sosit clipa eficientizării hegemonismului secular. Omul de afaceri rămâne om de afaceri chiar și când devine sau redevine președinte la Casa Albă! Or, între a-și risipi aiurea forțele militare și investițiile economice, cu costuri greu de acoperit, și a se restrânge  în regiuni lesne de controlat și cu profituri substanțiale, „Marele Blond”  s-a  decis, se pare, pentru a doua variantă.  Că nu degeaba Janet Yellen (secretara Trezoreriei) a declarat recent că guvernul va ajunge,  la 21 ianuarie 2025, la limita legală de împrumut și va începe să  aplice măsuri  extraordinare pentru a evita depășirea plafonului și  riscul unui default potențial catastrofal[5]. Altminteri, o bătălie baionetă  la baionetă cu noul gigant, BRICS, și, separat, cu Maica Rusia nu-i  va aduce niciun beneficiu, dimpotrivă. Perspectiva tocmai creionată mă duce cu gândul și la o alipire a Taiwanului la mama sinoistă, ca-n orice reîmpărțire a teritoriilor.

 Și Rusia? Va fi în continuare ce a fost dintotdeauna, din vremea țarilor și a  burjuilor comuniști, o putere de prim rang pe scena internațională. Cu ascendentul ciopârțirii Ucrainei și al punerii în genunchi a comunității europene,  vlăguită de eforturi fără cauză în conflictul altora. Și prea întinsă și prea bogată în zăcăminte,  vină în stare să-i irite pe competitorii anglo-americani! De asemenea, pravoslavnicii și-au creat și un sistem de alianțe internaționale ca nicicând.

 În lupta ce nu și-a consumat gloanțele, Bătrânul Continent va fi perdantul, ocolit și de gazul pravoslavnic și de capitalul yankeilor. Un bătrân scăpătat și răpănos va cutreiera pe hartă între Scandinavia și Balcani, povestindu-și aventurile din tinerețe, cu excesele, cu infamiile și realizările inerente. Ne așteaptă iarăși, îndrăznesc să cred, un „Război Rece”, cu trei protagoniști, SUA, BRICS și Europa, în care România, ignorând ușuratic că va fi de-a pururi în vecinătatea Kremlinului, își va suporta condiția de cantitate neglijabilă și își va deconta opțiunile geostrategice din ultimele decenii postcomuniste. Vorba  nedefinitului Mark Rutte: „Cheltuiți mai mult pentru apărare  sau puneți-vă pe învățat rusa ori  plecați în Noua Zeelendă !”[6]. Ah, unde ești tu, Țepeș, Doamne, să-l tragi în țeapă pe batavul cel obraznic, laolaltă cu toți cei de teapa lui!

P.S.?:  Ce spectacol grețos la reînscăunarea Donaldului Trump!  Cu  senilul Biden întâmpinându-l zâmbind și urându-i ipocrit: „Bine ai revenit acasă!”. Și ce l-a mai înjurat pe republican, și câte dosare i-a mai dresat, și câte și mai câte măgării...  A, și ciurda de magnați intercontinentali aliniați  docil în dosul prezidențial, deși mulți îi fuseseră adversari mai adineauri... Da, „cel  ce vrea  să facă politică trebuie  să se deprindă să înghită, în fiecare dimineață, câte o șopârlă vie”[7]. Câteodată, chiar și un Rutte...