Un interviu de prisos

Se scurseseră aproape trei luni de la rușinoasa decizie și, fapt fără precedent, președintele Curții Constituționale, Marian Enache,  acorda un interviu[1] care punea într-o lumină și mai proastă hotărârea din 6 decembrie 2024. Căci, ori de câte ori un judecător caută să-și explice public verdictul, asta înseamnă că el însuși are dubii asupra soluției pronunțate. Și de aici încercarea sa de a o motiva încă o dată prin mijlocirea mass-media.

Ce l-a determinat pe intervievat să-și spună ofurile? Simplu: „Multe interpretări speculative ale dispozițiilor constituționale și diverse variante de evaluări subiective și eclectice cu privire la hotărârile Curții Constituționale, precum și la raportul întocmit de un grup de lucru al Comisiei de la Veneția și dat publicității în data de 27 ianuarie 2025 - raport la care ne vom referi în continuare sub denumirea de proiect de raport, dat fiind că acesta nu a fost adoptat încă de Comisia de la Veneția”. Desigur, n-a uitat să ne asigure că „CCR este independentă și echidistantă în exercitarea atribuțiilor sale, precum și în raport cu celelalte instituții sau interese ale unor persoane sau grupuri de persoane. Rămânem consecvenți pe poziția imparțială a arbitrajului constituțional, în conformitate cu cerințele Legii fundamentale și cu legea organică a CCR. Nu înțelegem să ne antrenăm sau să ne implicăm în disputele politico-electorale ale momentului”. Știu eu, așa o fi, numai că realitatea îi este potrivnică distinsului jude... Și cum  nu sunt un „cititor implicat «pasional» în controversele alegerilor”, m-am  străduit să-mi păstrez obiectivitatea și să nu-l dezamăgesc pe înaltul demnitar în  robă. Astfel, am reușit să pricep că „sesizarea din oficiu este una excepțională și de ultima ratio”, ceea ce și explică faptul că, în 32 de ani de la înființare, instanța respectivă s-a sesizat o singură dată  din ex oficio, deși a pronunțat 426 de hotărâri... Dar nu trebuie să ne  punem întrebări de prisos, întrucât n-a existat o situație excepțională! Or,  acum, starea cu pricina s-a năpustit  asupra României  ca un uragan nimicitor și de n-ar fi intervenit  cei nouă apostoli ai dreptății, am fi  pierit! De aceea, nici nu mai contează detaliul că textele de lege nu le permiteau să-și ridice singuri mingea la plasă, scutiți-mă cu obsesiile voastre născute din rigoarea juridică! Sau le permiteau, printr-o interpretare eteroclită (sic!), de vreme ce „chiar dacă Legea nr.47/1992 nu reglementează în mod expres competența Curții de a efectua un control de constituționalitate în cadrul atribuției sale de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, instanța constituțională a observat că o asemenea competență rezultă chiar din art.146 lit.f) din Constituție, pentru că aceasta, în mod axiomatic, veghează la respectarea unei proceduri de alegere care se desfășoară în temeiul unei legi care trebuie să fie ea însăși conformă cu Constituția. Astfel, dacă însăși procedura de alegere a Președintelui României s-ar desfășura în temeiul unei legi contrare Constituției, Curtea, pentru a-și exercita competența prevăzută de art.146 lit.f) din Constituție, trebuie să constate, mai întâi, neconstituționalitate acestei legi deoarece vegherea la întregul proces electoral presupune existența unei legi conforme cu Legea fundamentală. Ca atare, este imperativ ca, în condițiile art.146 lit.f) din Constituție, Curtea să aibă competența de a exercita un control de constituționalitate atât în privința actului normativ pe baza căruia se desfășoară alegerile, cât și în privința operațiunilor și proceselor electorale care se desfășoară pe baza acestui act normativ. De altfel, în proiectul de raport, Comisia de la Veneția consideră chiar necesar acest lucru (paragraful 72), care deja a fost consacrat în hotărârile Curții Constituționale.

În consecință, constituționalitatea procesului electoral pentru alegerea Președintelui României este asigurată de CCR pe două paliere, și anume posibilitatea de a controla constituționalitatea reglementărilor electorale chiar în cursul desfășurării alegerilor, precum și posibilitatea de a verifica actele și operațiunile electorale prin raportare directă la cerințele Constituției. Astfel, CCR nu este redusă la rolul unui controlor/registrator de tip administrativist a procedurii de alegere a Președintelui României, ci, prin raportarea permanentă la integralitatea dispozițiilor Constituției, Curtea își manifestă responsabilitatea prin păstrarea și consolidarea rolului său de unică autoritate jurisdicțională și de garant al supremației Constituției”. Nu că aveți deja migrene citind  însăilarea de vorbe cu  aromă de brașoave?

 Altminteri, distinsul domn Enache se arată extrem de intrigat  de nivelul scăzut de culturalizare a bazinului electoral și susține campania de „alfabetizare  digitală”, proiect pomenit și susținut de Kaja Kallas, înalt comisar al „Porții Neotomane” de la Bruxelles... Ah, reminiscențele trecutului,  când lăudam comisarii Kremlinului, îi bântuie încă pe funcționarii români și de aici zelul lor în a linge botinele stăpânilor euro-atlantici.

 Să ne întoarcem totuși, la oile noastre, adică la „tradițiile democratice ale poporului român și la idealurile Revoluției din decembrie 1989”, grav afectate de  zurbagiul Călin Georgescu. Mă  opresc nițeluș,  încercând să  reperez istoric „tradițiile” în cauză și zău că nu le găsesc!  Iar ca să ajungem la „idealurile”  referite, e obligatoriu să stabilim dacă a fost  revoluție ori nu, ceea ce nu-i simplu deloc, dimpotrivă !

 Cu maximă curiozitate am devorat răspunsurile ce vizează „sarcina probei în cazul hotărârii  de anulare a alegerilor”! De ce să mă ascund, lămuririle primite mi-au creat o stare de revelație cum nu vă închipuiți. Da, da, deoarece am aflat că instanța de contencios constituțional „nu verifică direct și nemijlocit dovezile depuse de contestator, ci dispune ca autoritățile statului să îi transmită informațiile necesare pentru a se asigura că procesul electoral s-a realizat în parametrii legali și constituționali. În funcție de înscrisurile existente la instituțiile statului”. În  consecință, ca o bunică îngăduitoare cu năzdrăvăniile nepoților săi, „Curtea nu poate pune la îndoială constatările factuale ale autorităților publice specializate care au avut incidență în procesul electoral, însă are competența să decidă dacă neregulile astfel constatate au avut gravitatea necesară care să impună anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României”. Iarăși da,  întrucât „înscrisurile care cuprind aceste informații / date se bucură de prezumția de legalitate și de veridicitate”. Vasăzică,  se  lucrează cu materialul probator al clientului, Consiliul Suprem de Apărare a Țării, în speță. O autoritate a  cărei autoritate n-a atins vreodată  cote de încredere liniștitoare... Ceva mă zgândără la culme: pasivitatea Serviciilor de  Securitate ale statului înainte de cacealmaua constituțională!  Ce le-a împiedicat  să iasă cu  notele informative în timp real, astfel încât  să nu fie  siluită Constituția?  Că nu totul își are sorgintea în „confuzia acaparantă și obsesională  întreținută la nivelul societății, cu privire la justiția constituțională și justiția realizată de instanțele judecătorești” ! Mda, destabilizatorii ordinii de drept sunt la capătul  încercării de masacrare a suveranității naționale, mama lor de ticăloși! Să fim bine înțeleși, „Curtea nu judecă emoționalitatea dreptului de vot, ci are obligația să verifice corectitudinea procesului electoral sub aspectul modalităților concrete prin care s-a exercitat votul. Însăși competența Curții prevăzută în art.146 lit.f) din Constituție face referire la procedura pentru alegerea Președintelui României, nu la voturile exprimate de cetățeni. Trebuie să fie limpede acest lucru. Hotărârea pronunțată de Curte nu sancționează și nu anulează dreptul de vot al cetățenilor, așa cum artificial și tendențios se induce prin anumite mesaje în mediul public electoral, ci îl protejează de orice ingerință în scopul exprimării lui în deplină libertate și al realizării finalității sale constituționale.

Insinuările care se propagă prin recuzita specifică a campaniilor de propagandă electorală în acest moment la nivelul societății vizează faptul că instanța constituțională a anulat dreptul de vot al românilor și, prin aceasta, a interzis sau a sancționat libertatea de a alege a acestora. Nimic mai fals. Prin anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României, Curtea Constituțională a realizat o măsură de justiție constituțională preventivă. Nu a sancționat un competitor sau mai mulți competitori, cum nu i-a sancționat nici pe alegătorii care au votat pentru un competitor sau pentru altul. Curtea a sancționat, în limitele obligației sale constituționale, procedura electorală ca atare, derulată în condiții de incorectitudine, stabilite în baza unor documente oficiale ale instituțiilor care, prin lege, au rolul să protejeze securitatea națională și care au atestat că au existat nereguli majore în cadrul procesului electoral. Mai simplu spus, prejudiciul în materialitatea sa obiectivă s-a produs.

Faptul că nu au fost descoperiți cei care au cauzat acest prejudiciu și care, de regulă, acționează cu mijloace sofisticate, uneori greu perceptibile, nu înseamnă că prejudiciul nu există în obiectivitatea lui și, ca atare, trebuie ignorat sau subestimat. Or, Curtea a constatat exact acest lucru, și anume că a existat o prejudiciere a rezultatului alegerilor prin încălcări ale legilor.

Într-un stat de drept, pornim în judecata noastră de la premisa de legalitate și veridicitate a actelor și a documentelor întocmite de instituțiile statului. Astfel, în cadrul unui contencios electoral abstract, aceste documente declasificate, repet declasificate, au format convingerea unanim împărtășită în rândul judecătorilor constituționali că procesul electoral a fost viciat într-o asemenea măsură încât rezultatele electorale și ordinea candidaților au fost afectate în mod substanțial. Votul fiecăruia dintre judecători a respectat condiția independenței lor, iar anularea procesului electoral a fost pronunțată în unanimitate.

Soluția rațională și constituțională nu putea fi decât una singură: anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României pentru a sancționa procesul electoral viciat, pe de o parte, și, pe de altă parte, pentru a le oferi șansa tuturor cetățenilor să se prezinte la un nou proces electoral corect, care să respecte condițiile constituționale și legale. Trebuie să le oferim cetățenilor libertatea de a alege în cadrul unui proces electoral corect. Prin urmare, Curtea manifestă toleranță zero față orice ingerințe sau interferențe care conduc la distorsionarea rezultatelor electorale. Numai astfel le poate fi garantată cetățenilor libertatea de a alege liber și corect”. Wow,  câtă vigilență, câtă grijă pentru cetățean ! Apropo, ce facem însă cu  votul lui, cu opțiunea lui democratică, monșer Enache? Anulăm fiecare scrutin până iese alesul Sistemului?

 Spre sfârșitul spovedaniei, speram să deslușesc motivele  reale ale contradicției fundamentale dintre cele două decizii, numai că explicațiile m-au încurcat și mai tare. Așadar, „în fața cererii formulate de un candidat la alegerile prezidențiale, în limitele și în termenul stabilit de lege, Curtea a dispus renumărarea buletinelor de vot. Întrucât, în urma renumărării buletinelor de vot din țară, CCR a observat că argumentele invocate de contestatar nu au fost justificate, singura soluție posibilă și obligatorie la acel moment, ținând seama și de termenul în care trebuie pronunțată hotărârea, era validarea rezultatelor primului tur de scrutin în conformitate cu art.146 lit.f) teza a doua din Constituție.

Ulterior validării au fost declasificate rapoartele serviciilor de securitate prezentate în ședința CSAT. Această decizie de declasificare a reprezentat un moment istoric și important pentru întreaga societate. În lumina acestor documente și a realităților înscrise în acestea, la care au avut acces toți cetățenii și toate instituțiile acestei țări, Curtea și-a activat competența constituțională obligatorie prevăzută în art.146 lit.f) teza întâi din Constituție și a dispus anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României în temeiul prevederilor constituționale”.  Na-ți-o  frântă că ți-am dres-o! Păi, unde erau notele informative atunci?... La naiba cu atâtea reflecții, „părțile sau persoanele interesate într-o cauză nu pot să se substituie evaluării judecătorului. Dacă la fiecare hotărâre judecătorească partea care este nemulțumită ar supune unui proces de intenție publică soluția unei instanțe prin prisma propriului său drept subiectiv de apreciere a probelor în temeiul cărora judecătorul a pronunțat o hotărâre, substituindu-se sau încercând să se substituie dreptului de apreciere al judecătorului, care ar mai fi rațiunea existenței sistemului judiciar? Părțile/persoanele interesate nu își pot face dreptate singure, pentru că ele ar deveni judecătorii propriilor lor cauze. Dacă am judeca lucrurile în această optică subiectivă, ne-am trezi în plin arbitrariu în privința respectării hotărârilor instanțelor judecătorești sau constituționale”. Atenție,  deci,  părților sau persoanelor  interesate li se interzice cleveteala pe marginea unei hotărâri, nu și judecătorilor  a căror semnătură apare în josul paginilor sacrosancte ! Nu că ipocrizia n-are seamăn?

 Ho, că  n-am terminat! Cică „unul dintre principiile fundamentale ale dreptului internațional este cel al suveranității statului și al respectului datorat acesteia, iar sistemul electoral și organizarea alegerilor reprezintă, prin excelență, un domeniu rezervat statului și o condiție a suveranității acestuia. Constituția stabilește că suveranitatea aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum. Un proces electoral deturnat de la finalitatea sa democratică, prin proliferarea unor dezinformări la scară națională, a condus la împiedicarea statului, a autorităților publice de a organiza alegeri democratice, afectându-se, astfel, însăși capacitatea instituțională a statului. Nu trebuie să privim încălcarea principiului suveranității numai prin prisma afectării directe a autorității statului în privința protecției cetățenilor săi, ci trebuie să avem în vedere și provocările de tip hibrid existente în lume care conduc la un efect echivalent și care reprezintă o amenințare informațională a regimurilor democratice, cu impact negativ asupra drepturilor și libertăților cetățenilor. Conceptele clasice ale dreptului constituțional sunt constante în știința juridică, însă provocările și amenințările la adresa funcționării statului în temeiul acestor concepte sunt într-o continuă dinamică și evoluție, care necesită o permanentă cunoaștere și aprofundare spre a nu neglija riscurile pe care le implică în raport cu suveranitatea statului.

Cu alte cuvinte, dezinformarea nu poate și nu trebuie să slăbească prerogativele autorităților de a exercita puterea publică în domeniul electoral. Dezinformarea, însă, poate influența electoratul în vederea atingerii unui anumit scop în urma votului exprimat de acesta. Vicierea procesului electoral implică intervenția legală a autorităților publice cu competențe în domeniu pentru restabilirea situației de legalitate și constituționalitate”. Ce facem însă  cu droaia de dezinformări al căror autor este chiar statul? Un stat care se împotrivește, culmea, majorității electorale, născocind fel de fel de diversiuni ordinare...

Iscodit despre declarațiile vicepreședintelui SUA, J.D.Vance,  potrivit cărora alegerile din România au fost anulate „pe baza suspiciunilor fragile ale unei agenții de informații și la presiunea enormă din partea vecinilor săi continentali” și că „dacă o democrație poate fi distrusă cu câteva sute mii de dolari de publicitate digitală dintr-o țară străină, atunci nu a fost suficient de puternică de la bun început”?, Marian Enache a părut iritat: „Eu percep acest mesaj ca fiind unul transmis pentru întreaga societate europeană, în care se constată că democrația și statul de drept trebuie fortificate pentru apărarea cetățenilor și a valorilor fundamentale împărtășite la nivel internațional. În acest context, corectitudinea și transparența alegerilor sunt valori centrale ale democrației votului, la care trebuie să concure statul, cetățenii alegători, precum și candidații. Atingerea acestor exigențe se poate realiza numai prin promovarea unui dialog real, fără păreri preconcepute sine ira et studio.

Uneori suntem grăbiți să incriminăm și chiar să pedepsim, mai degrabă, decât să decelăm cauzele reale ale «fenomenului» - al alegerilor -, care este o temă foarte importantă pentru întreaga societate în vederea cunoașterii mai bine a lucrurilor în legătură cu evenimentele ce pot determina sau potența rezultatele unor alegeri într-un sens sau altul. Cunoașterea acestor cauze ne dă posibilitatea să conștientizăm la nivelul societății și să prevenim repetarea și «nebăgarea de seamă» a unor manevre și subtilități de manipulare a proceselor electorale. De aceea, cred că dezbaterea acestei probleme nu trebuie cantonată numai la cei care au participat la alegeri, candidați și votanți, ci trebuie să aibă loc la nivelul întregii societăți.

Problema anulării procesului electoral nu este o chestiune în sine a Curții Constituționale, ci a întregii societăți, pentru că ea este un indicator al modului în care funcționează democrația societății. Prin hotărârile sale, Curtea Constituțională a tras un semnal de alarmă în acest sens, prin activarea «codului roșu», dar nu a rezolvat pe fond problema stării democrației românești, deoarece cunoașterea premiselor pentru producerea acestor efecte trebuie să reprezinte o preocupare și o responsabilitate ale întregii conștiințe sociale, nu numai ale instituțiilor statului. Această atitudine trebuie să prezinte tăria și funcționalitatea unei societăți democratice, care să-și manifeste vigilența atunci când este vorba despre conștiința sa electorală, conștiință care trebuie să fie esențialmente liberă și să se exercite în condiții corecte.

În acest sens se pronunță și oficialitățile internaționale, care ne «avertizează», pe bună dreptate, că anularea unui proces electoral este cauzată și de faptul că nu avem o democrație și instituții puternice și consolidate care să nu permită intruziuni în sistemul politic și constituțional al țării. În urma acestor constatări pertinente, per a contrario sunt necesare atât o conștientizare la nivelul societății a riscurilor și vulnerabilităților existente, cât și măsuri și decizii eficiente ale instituțiilor specializate pentru apărarea statului de drept și a democrației funcționale, corespunzător exigențelor care rezultă din statutul României de stat membru în cadrul structurilor euroatlantice.

România trebuie să-și facă dovada mai întâi sieși și apoi partenerilor internaționali că este o țară stabilă, că opțiunea sa pentru valorile democrației occidentale este ireversibilă și că, pe această bază, este o țară respectabilă și sigură în spațiul geopolitic și strategic în care se află. În opinia mea strict personală, România este o țară importantă, care contează în toate dimensiunile ei, chiar dacă nu este clasificată ca o mare putere a lumii și, în aceste condiții, nu-și poate permite greșeli și inconsecvențe, care să creeze un recul al democrației. Este necesar ca România să transmită lumii un mesaj serios de unitate, stabilitate și verticalitate în care se poate avea încredere. Cred că această poziție a României, repet, de verticalitate, este însăși esența demnității noastre naționale pe care trebuie să ne-o păstrăm indiferent de frământările și împrejurările mereu schimbătoare ale lumii internaționale. În acest sens, constituționalitatea este doar barometrul care măsoară nivelul democrației unei societăți, iar curțile constituționale, deși au un dublu rol, și anume preventiv și sancționator, nu pot realiza numai ele însele construcția și consolidarea vieții democratice a țării. (…)

În opinia mea, concluzia de referință a discursului domnului vicepreședinte J.D. Vance este ideea de fragilitate evocată în privința democrației pe care Curtea Constituțională tocmai a constatat-o în hotărârile sale. Consider că această stare a democrației se regăsește în însăși fragilitatea structurilor sociale de bază ale societății noastre. Din motive obiectiv-subiective, apariția unor elemente de divizare și dezintegrare socială care tind să destabilizeze organizarea statului constituțional trebuie modelate de instituțiile fundamentale ale statului român.

Dacă ne referim la democrația occidentală, aceasta reprezintă un model de civilizație care are ca fundament învățarea și educația permanentă. Însușirea valorilor democrației și exercițiul acestora presupun cunoaștere, standarde și reguli. Instituțiile sunt organice societății. Atunci când există vulnerabilități în societate, acestea se resimt și în ansamblul instituțiilor statului, care au rolul de a preveni și de a remedia dezechilibrele. Fragilitatea democrației trebuie asumată de întreaga societate pentru a putea discerne împreună cu instituțiile specializate cauzele și pentru a identifica soluțiile. O politică și o democrație sănătoase trebuie să se supună forței dreptului, și nu dreptului forței, numai așa putem vorbi despre întărirea democrației și respectarea statului de drept, despre existența unei democrații robuste, rezistente la orice factori de agresiune interni și externi.

În pofida principialității și clarității discursului vicepreședintelui SUA, unii de pe la noi au sugerat în spațiul public că acest discurs ar putea constitui o concesie, o susținere sau o preferință pentru anumiți candidați din România. Nu cred că este decent să facem astfel de «traduceri» tendențioase ale acestei declarații politice, care să fie interpretată ca un fel de «preavizare» a justiției naționale de către amatorii de chilipiruri și favorabilități”.

Pfu, ce ți-e și cu traducerile astea tendențioase, precum și cu amatorii de chilipiruri și favorabilități ...

 Ca o părere personală, invitatul site-ului consideră că „anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României a fost o decizie de apărare a statului român și a democrației constituționale, precum și de menținere a realizărilor pe care România le-a obținut prin eforturile tuturor românilor din țară și din diaspora de la câștigarea libertății și democrației din 1989 și până în prezent. Dacă vreți, această hotărâre a fost mai mult decât o decizie de speță, obișnuită, care a avut ca finalitate consolidarea și garantarea aspirațiilor și cuceririlor Revoluției române din decembrie 1989. Știți, România a parcurs un drum anevoios și cu sacrificii ale românilor pentru racordarea la valorile societăților libere și ar fi greșit să ne întoarcem de pe acest drum.

În cadrul competiției electorale, candidații prezintă oferte de programe pentru dezvoltarea democrației și creșterea prestigiului țării. Nu poți face, însă, propuneri care să impună reconsiderarea regimului politic al sistemului constituțional statornicit prin Constituția din 1991, fundamentat pe pluripartidism și parlamentarism, pentru a accede la funcția supremă în stat și nu poți promova o campanie de obstrucționare și de negare a activității instituțiilor statului, întrucât toate acestea sunt în coliziune cu principiul respectării Constituției, a regimului democratic și a legilor acestuia, precum și a statului de drept. În mod firesc, fiecare candidat propune obiective în condițiile și limitele ordinii constituționale. Orice democrație, și cea mai fragilă, de noviciat, se realizează prin separația puterilor în stat, afirmarea pluralismului politic, a multipartidismului, a parlamentarismului și a respectării drepturilor și libertăților fundamentale a tuturor cetățenilor. Toate acestea sunt elementele structurale ale practicării unei minime democrații. În opoziție cu acest sistem sunt regimurile totalitare, care instituie partidul-stat și democrația populară, declarând ritos că în acest tip de regim conducerea aparține poporului pentru interesele poporului. În realitate, însă, istoria a demascat această ideologie a mistificării, care, din cauza falsității sale, a căzut în desuetudine”.

Haida-de, ce risipă de lozinci propagandistice, parcă le-ar fi recitat... Călin Georgescu! Nu de alta, dar românii ăia fără discernământ au votat tocmai împotriva politicienilor  care, chipurile, au  dus România  pe calea marilor realizări! Apoi, fiecare candidat la o  dregătorie publică are dreptul de a propune alegătorilor  inclusiv proiectul său de țară, cuprinzând chiar și reconsiderarea  regimului politic, că de aceea  există  dezbatere! Dumnezeule, nu credeam să mai citesc în anul 2025 sloganul ăsta stalinist cu demascarea și cu ideologia mistificării, e prea mult, tovarășe Enache!

Într-adevăr, „mentalități vechi în haine noi” sau „alte măști, aceeași scenă”!

Îmi iau la revedere de la dumneavoastră, nu înainte de a fi de acord cu destăinuirea că „«dezinformarea se realizează, de regulă, în cadrul general al informării», iar, pe de altă parte, sunt utilizate vechile metode și tehnici ale propagandei de masă care își propun influențarea subliminală a alegătorilor cu informații lipsite de un suport real, care au doar un caracter pur declarativ. Într-o accepțiune, de exemplu, se consideră că «cea mai eficace minciună e cea amestecată cu adevărul. O minciună 100% e ușor depistabilă și nu convinge pe nimeni. Însă o minciună 50% e infinit mai credibilă ascunsă viclean în spatele celorlalte 50% de adevăr». Acesta este mecanismul oricărei propagande: o minciună repetată persistent poate fi receptată în subliminalul colectiv ca un adevăr, chiar dacă, în fond, este un fals! Există și expresia bine-cunoscută «calomniază, calomniază, pentru că tot rămâne ceva»; la fel se întâmplă cu întreaga dezinformare și manipulare. Cu exagerările și înflăcărările ei inerente, orice propagandă a avut un efect superficial fascinant, dar fals în profunzimea sa”. „Gura păcătosului adevăr grăiește”, sună o cimilitură neaoșă, și nu mă pot abține să nu observ  că dezinformarea se realizează, uneori, și prin... interviuri oficiale. 

N-a trecut mult și la 25 martie 2025, în cadrul unei emisiuni difuzate de publicația Gândul, Marcel Ciolacu a declarat că s-a încercat anularea alegerilor pe renumărare și că acest plan ar fi fost cunoscut de el încă dinaintea apariției oficiale a motivelor legate de presupusa ingerință străină sau influența prin rețele sociale...

Quod erat demonstrandum !