Umbre şi fantome

15 Dec 2000
Umbre şi fantome
Când scriam ieri că trăim vremuri de comedie mare, nu m-aţi crezut. Uite, xemplu cel mai bun îl reprezintă ţărăniştii, care în loc să îmbălsămeze partidul şi să-i facă toate cele de trebuinţă se apucă să facă un guvern din umbră. Mai bine un guvern-fantomă, are o legătură mai bună cu cei trecuţi pe lumea cealaltă. Dar lasă că şi umbra, guvernul din umbră, face trimitere la lumea celor drepţi. Aşadar, aflaţi încă pe masa  de autopsie, ţărăniştii, cu maţele-n mâini, s-au grăbit să facă un aşa-zis guvern din umbră. Ba mai mult, ţărăniştii au disctuat programul politici şi planul de acţiune pentru următoarele 1.500 de zile!!! Ce v-am spus eu că trăim vremuri de comedie mare? În primul rând, cu toate că de marţi ar trebui să scriem numai de bine, ne-am permite să spunem că ţărăniştii au format un guvern din umbră chiar şi atunci când au format Guvernul României. Un guvern de umbre, din umbră, tot aia. După ce că  n-au fost în stare să-şi respecte nici promisiunile de 200 de zile – când populaţia aude de contractul de 200 de zile parcă ar auzi de, Doamne iartă-mă, necuratul  - acum îşi propun “un program politic  şI plan de acţiune pentru următoarele 1.500 de zile”. Sigur, după ce te pufneşte râsul, stai şi te întrebi dacă n-ar trebui să te pufnească şI plânsul. După ce consulţi lista cu partidele care au intrat în Parlament şi observi că PNŢCD n-a reuşit acest lucru, te mai linişteşti. Ceea  ce înseamnă că programul de 1.500 de zile – de ce nu de 1.001 de nopţi, mai ales că e vorba de un priveghi continuu? - va fi înfăptuit în cadrul partidului din parastas în parastas, probabil. Acum depinde şi de ziua în care va avea loc înmormântarea, de acest lucru depinzând în mare parte renaşterea partidului . Dacă vor ţărăniştii să aibă parte de o înmormântare ca lumea, adâncă vreau să spun, păi atunci e musai să se ocupe de ea gropari cu state vechi de serviciu în domeniu, mă refer la Dorin Marian şi Radu Sârbu. Îţi fac ăştia o înmormântare, chiar dacă te costă ca la balamuc, pe  veci. Şi dac-ă îl mai pui şi pe Caramitru să recite lângă cruce: “Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată, pururea ţărănist, înfăşurat în ochiu-mi, după alegeri, ametist”...

Alte stiri din Editorial

Ultima oră