În timp ce ziariştii străini se ocupă, pe acolo’şa prin ţările lor cu scrisul despre sânii Dianei, pisoiul lui Bill şi despre câte şi mai câte nebunii, noi, ziariştii români, ne ocpăm cu descrierea uleiului. Ce urâtă e viaţa! Ce soartă să scrii despre ulei, despre cozile la ulei, despre preţul uleiului, despre calitatea uleiului! Cu ce-m fi greşit noi, pe cine să fi supărat aşa de tare, de-am ajuns să avem ca subiect naţional uleiul. Sunt în stare să scriu orice, un reportaj despre o pereche de broaşte ţestoase, un editorial despre un arici, o notă despre întrebuinţarea bălegarlui la diferite culturi, numai să scap de ulei. Nu mai suport uleiul, trec pe margarină. Dacă mi-ar fi spus cineva că în viaţa asta a mea o să scriu de o să mă plictisesc despre ulei, aş fi râs cu bătături şi aş fi spus că Victor Ciorbea o să ajungă prim-ministru al României. Îmi simt mâinile alunecând pe uneltele de scris, îmi simt mâinile lipicoase, daţi-mi să frământ nişte aluat pentru gogoşi, nişte cornuleţe, daţi-mi nişte forme de cozonac să le ung înainte de a le băga la cuptor. Suntem ţara uleiului-răsare, suntem ţara uleiului-călare, suntem ţara uleiului-dispare, suntem ţara uleiului-de-floare, suntemţaralui Ulei-Vodă. Putem spune mândri de azi înainte, atunci când nu intrăm în NATO, atunci când ceva nu ne iese, că am făcut-o de ulei. Suntem ţara uleiului-răsare, suntem ţara uleiului-călare, suntem ţara uleiului-de-floare, suntemţarauleiului-dispare.
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
