Copiii ăia mici şi răi ai lu’ Răducănoiu, prefectul de Dolj, din două mişcări de buric şi câteva lovituri de karate au pus o întregă ţara pe jar. Nu e politician din România care să nu fi declarat măcar o singură dată, ceva în legătură cu alde’ Răducănoiu. Domnul Oliviu Gherman deloc de prin părţile Craiovei, „ a declarat” chiar mai mult decât ar fi declarat. Astăzi apărea în presă o declaraţie a domniei sale, mâine venea uşurel dl Gherman şi spunea că nu-şi aminteşte să fi spus vreodată aşa ceva. Până la urmă odraslele lui Răducănoiu au fost puse în libertate, n-are nici o importanţă că la ieşire s-au dus să bea un şpriţ, iar lt. col. Gheorghe Bică, în timp ce i se făcuse silă că e poliţist, îşi făcea „bagajele de Filiaşi”. Adică bagajele pentru locul în care şeful IGP hotărâse ca Bică al nostru să-şi desfăşoare activitatea. Şi când nimic nu mai arăta că Bică va fi oprit din drumul spre Filiaşi, domnu’ ministru Tărăcilă suspendă măsura IGP. Două ore a stat de vorbă Ioan Tărăcilă cu Gheorghe Bică şi ar mai fi stat dacă nu cădea întunericul. Ce-or fi vorbit ei doi acolo-şa numai Gheorghe şi cu Ioan pot şti! Cert e că după discuţia asta ca la vorbitor, Doru Tărăcilă a dispus începerea unei anchete de către Corpul de Contror al Ministerului de Interne condus de generalul Neagu. Uitaţi-vă şi dvs. câte probleme şi-au făcut domnii: Costică, Adrian, Doru, Oliviu pentru odraslele alea două care au confundat „Brazda lui Novac” cu „Beverly Hills!” Şi totul se trage acestor domni de la ceafa băiatului de prefect, ceafă pe care stătea tuns pierdut, un treisprezece de toată frumuseţea! Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ