UDRR

02 Oct 1998
UDRR
Aşa nu se mai poate! Trebuie înfiinţată cu orice preţ, o arată cu prisosinţă ultimele evenimente, Uniunea Democrată a Românilor din România (UDRR). O formaţiune care să apere interesele majorităţii nu există. Există însă UDMR, uniune care nu numai că “apără” interesele minorităţii, ci are şi obrăznicia să şantajeze colegii  de la guvernare pentru ele. Aşa că, zic eu, e binevenită înfiiţarea Uniunii Democrate a Românilor din România, ca o organizaţie care să apere şi să urmărească interesele românilor, a majorităţii adică. Asta şi pentru că până la urmă Guvernul României, în frunte cu premierul Radu Vasile, a cedat presiunilor UDRM, fiind de acord cu înfiinţarea unei universităţi maghiaro-germane. Are mai puţină importanţă faptul că Executivul, într-un fel, a pasat problema Ministerului Educaţiei Naţionale. Faptul că Guvernul a adoptat hotărârea respectivă, cu riscul de a mă repeta, demonstrează cât se poate de clar că liderii coaliţiei au cedat şantajului UDMR. Un argument în plus constă şi în hotărârea pe care liderii UDMR au luat-o în miez de noapte: să nu mai iasă de la guvernare şi să accepte propunerea Guvernului. Reacţia Ministerului Educaţiei Naţionale, implicat aiurea în jocurile coaliţiei, n-a  întârziat să apară: “Multiculturalismul tebuie să includă şi studii în limba română”. S-a înţeles, domnilor? Voi, cei care prin multiculturalism sunteţi gata să înţelegeţi, de dragul UDMR, o universitatea maghiaro-germană!

Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră