M-am întrebat de multe ori dacă, de pildă, marii noştri poeţi, să zicem Nichita Stănescu, să zicem Marin Sorescu şi să ne oprim aici, deci dacă marii noştri poeţi ar fi avut acelaşi succes literar acum, în vrema noastră, a online-ului.
Adică ce s-ar alege de o poezie de-a lui Nichita Stănescu, de pildă, dacă Poetul s-ar rezuma la a o scrie şi atît.
Ce s-ar întîmpla dacă n-ar distribui-o pe net, pe grupuri, pe pagini…
Dacă n-ar interacţiona pe feizbuc cu cititorii.
Dacă n-ar răspunde la comentarii.
Dacă nu s-ar risca şi n-ar arunca-o în online, adică acolo unde, pe lîngă cîţiva pricepuţi care nici nu violează cu abnegaţie limba romȃnă, sînt mulţi neaveniţi de toate soiurile.
Unul mai neavenit ca altul.
Să zicem o Poezie: “Ea stă plictisită şi foarte frumoasă/ “Părul ei negru este supărat/ Mîna ei luminoasă/ De mult m-a uitat/ De mult s-a uitat şi pe sine/
Cum atîrnă pe ceafa scaunului/ Eu mă înec în lumine/ |n crugul anului/ |i arăt dinţii din gură dar ea ştie că eu nu rîd/ Dulcea luminii făptură/
Mie, pe mine mă/ |nfăţişează/ Pe cînd ea ea stă plictisită şi foarte frumoasă/ :i eu numai pentru ea trăiesc/ |n lumea fioroasă/ De sub ceresc”.
Ce s-ar fi ales de poezia asta dacă Poetul ar fi scris-o acum? Dacă, să zicem, ar fi păstrat-o pentru el?
Dacă, după ce ar fi scris-o, ar fi pus-o într-un manuscris, undeva şi ar fi lăsat-o acolo?
Ai răspunde, probabil, că ar aduna mai multe poezii şi s-ar duce la un editor să i le publice.
Bine, ţi-aş spune, dar, în zilele noastre, ca o editură să-ţi publice un manuscris, trebuie mai întîi să-ţi faci un nume în online. Dacă nu eşti în online, nu exişti.
Adică literalmente nu exişti.
Şi tu ai spune că poeziile lui ar fi atît de bune, încît sigur editurile s-ar risca să le publice. Spui asta pentru că vorbim despre Nichita Stănescu, despre care ştim cu toţii.
Eu încă nu ştiu ce să răspund la asta. E o vorbă care circulă prin tot netul şi care a devenit de-a dreptul o axiomă: poţi să scrii texte geniale!
Dacă nu le distribui, degeaba le-ai scris.
Cred că, acum, în epoca internetului, Nichita Stănescu ar fi trebuit să fie extrem de activ pe feizbuc, să-şi facă trafic, să ştie să se promoveze, să se împacheteze cît mai profi, dar în acelaşi timp lejer şi subtil, cu inteligenţă, astfel încît să-şi construiască, mai întîi un nume în online.
Şi abia apoi s-ar fi încumetat să se ducă la o editură.
Chiar dacă am făcut ca asta să sune a rău, nu e.
E doar semnul că lumea s-a schimbat mult şi că tot ceea ce era valabil acum douăzeci – treizeci de ani, acum e zero. Barat.
