Cu urât se schimbă lumea românească. Se îngroaşă pătura celor mulţi şi săraci, clasa de mijloc se zbate între a fi şi a nu fi, miliardarii s-au prăbuşit, de carton fiind, prosperă însă ţopârlimea. O pătură, o categroie cu totul şi cu totul specială formată din specimene devenite avute – bani, maşini, case, conturi în bănci – peste noapte. Într-o lume atât de murară nu ne-ar deranja nici ţopârlanii aşa cum nu mai avem reacţie nici când vine vorba de mitocani. Numai că ţopârlanii de tip nou vin cu pretenţia că ar reprezenta noua lume aristocrată a României. Parfumurile, toaletele, aerele cică le-ar da dreptul să aibă această pretenţie pe care nici nu ştiu cum s-o calific. Că mulţi dintre ei sunt analfabeţi se vede, se aude petnru că nu pot părăsi aşa de uşor expresii de genul: “Să moară mama!”, cum nici nu pot să renunţe prea repede la zgârmatul în nas şi cu atât mai puţin la unghia mare de la degetul mic. Ce ne facem însă, că ţopârlanii îşi afişează din ce în ce mai mult aroganţa, opulenţa şi prostul gust, tinzând să devină modele într-o ţară în care aristocraţii săi s-au stins prin puşcării, iar cei rămaşi în viaţă mor în uitare şi sărăcie. Ţopârlanii – cărora le-ar face plăcere să li se spună ciocoii noi, ciocoii au însă şi ei demnitatea lor – sunt în plină ofensivă cumpărând în stânga şi-n dreapta tot ce le iese în cale: tablouri, miniştri, blănuri, şefi de instituţii, femei. Sunt gata să cumpere şi celebritatea, aşa cred ei, afişându-se contra cost, dacă nu se poate altfel, lângă vedetele zilei şi vedetele nopţii. Ţopârlanii, doamnelor şi domnilor, iată o nouă rasă de conjunctură apărută ca un păduce pe fruntea brăzdată a României. Văzându-l, aproape că îţi face dor de ţopârlanul tradiţional, care nu reprezintă mai mult decât o pată de culoare. Apariţia ţopârlanului de tip nou a adus de la sine moartea bunului simţ într-o ţară în care într-o vreme era singurul lucru cene rămăsese. Adio, bun simţ, “bine ai venit, ţopârlane!”,lumea e a ta, o lume de 22 de milioane...
