După ce mi-am luat o barcă şi vâsle, plus accesoriile necesare pentru un potop, cizmele de cauciuc, hop soarele şi-a tras cozorocul pe spate şi a ieşit sfios din nori. Prima zi din aprilie când ne-a zâmbit cu colţi soarele a fost ieri. Motiv pentru care era să cred că a venit primăvara. Moment în care am întrezărit o clipă cam cum ca arăta lumea trezită din nou la viaţă. Mi-am şi închipuit cum se vor regrupa cozile la bănci pentru depuneri, cum se vor retrage apele în matcă, cum se va topi zăpada de pe drumurile naţionale, cum telefonia va revei la normal prin firele ce nu mai musteau de apă, cum ies căţeii iar la plimbare, cum se va usca din nou noroiul, cum se vor apuca parlamentarii de treabă, cum va înflori agricultura şi cum se va replia din mers bugetul. Aşa că ploaia a trecut uşor-uşor pe locul doi în mintea fiecăruia. Acum avem timp pentru a ne gândi la extinderea NATO, la bugetul auster pentru ce a mai rămas din austerul 1997, la numirile de ambasadori dătătoare de visuri şi speranţe, la inflaţie, la preţuri şi salarii, adică la mai tot ce înseamnă cotidianul la români. Pe o vreme ca asta, când îţi iei galoşii şi e vremea de sandale, când azvărli cu umbrela dpă uşă şi toarnă cu găleata, când pleci cu bani ficşi de acasă pentru a cumpăra ceva şi constaţi că ţi-ar mai trebui câteva miare pentru a trece bunul în proprietatea ta, îţi vine tot mai des în minte că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Sfatul meu prietenesc este să nu vă bucuraţi prea tare, căci Noe este cu ochii pe noi. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
