Ce-au păţit britanicii cu vacile alea mai mult sau mai puţin nebune e o nimica toată pe lângă ceea ce li se întâmplă atunci când ajung, fie vii sau morţi, pe mâna celor de la pope funebre. Pe mâna sau pe dricul acestora, e chestie de optică. Foarte mulţi britanici s-au plâns că dricurile gonesc pe străzi cu 70 km/oră. Cum care britanici? Nu e nici timpul, nici locul să faceţi glume de prost gust! Din cauza vitezei de care vă vorbeam, mortul „ajunge” la cimitir cu mult înaintea familiei, existând posiblitatea să-l găsească gata îngropat. Dacă mai poate fi îngropat căci este posibil ca sicriul să fie cu o palmă mai mic decât el. Cazurile cu urne cu cenuşă rătăcite sunt aşa de frecvente, că a intervenit plictisul. Rudele îndoliate se mai pot trezi uneori că mortul pe care-l plâng nu e mortul lor şi asta deoarece sunt timise la altă înmormântare a unui decedat care are nume similar. Aşa le trebuie dacă sunt prea mulţi de John. Aşadar, dragi cititori, nu vă mai plângeţi că pe la noi e viaţa grea. O fi, nu zic, dar vreau să spun că pe la alţii nici moartea nu-i uşoară: mai o vacă nebună, mai un sicriu strâmt, mai o urnă cu cenuşă pierdută, mai o gonetă cu dricul… Apropo de goneta cu dricul: nici nu vreau să-mi închipui ce-ar însemna o astfel de cursă pe străzile Capitalei. Ba vreau să-mi închipui: toţi „decedaţii” ar învia din morţi. Cine înjura şi spumega când auzea numele Halaicu? Aud? Să vă dea Dumnezeu sănătate domnule primar! Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
