Sunt indignat de indignarea grosier-stradală arătată deloc în limitele legii de către nașul lui Tase (știți doar care Tase, mielul din Mărginimea Sibiului !).
S-a întâmplat într-o seară, în a douazecișidoua zi de ianuarie. Se înnoptase binișor, iar în Piața Universității a descălecat în toată-i splendoarea antiglonț chiar El, falnicul Klaus, întors de pe pârtia de schi.
A coborât solemn din mașina cu girofar prezidențial și s-a prins în hora sepepistă. Mulțimea strânsă ilicit acolo l-a adoptat pe loc, ca pe orice bastard al violării ordinii de drept. Insul a rânjit siberic și a bâiguit niște vorbe contra unei „găști penale”, pornită să siluiască legislația penală, și a făcut bezele gloatei. (Dumnezeule, dați o lege, dați ceva să-l opriți din schingiuirea zâmbetului, mă ia cu frig pe șira spinării când îl văd dezgolindu-și dinții antarctici !)
După ce s-a învârtit ca... un președinte în căldarea neautorizată, s-a suit în automobilul securizat și a roit-o, îmbătat de propria-i măreție, înspre Palat. În agora democrației au rămas alde Turcescu și Nicușor, jalnicii exponenți ai dreptei moderne... Raluca, fosta secretară de stolojan, încă își mai potrivea în dressing ținuta protestară, iar Alina își împacheta lucrușoarele pentru zborul de Strassbourg, unde își însoțea icoana politică. Alții, țuțerul Mircea Marian, de pildă, își poza bocancii cu damf de sconcs și ne amenința că-i va plimba pe Magheru. Scrânteală în toată regula, monșer!
Un șef de stat sabotor și cârtitor la rânduiala constituțională, incapabil să accepte verdictul urnei.
În 1909, Garabet Ibrăileanu observa că „românul e un popor de sud, sceptic, imaginativ, nu privește dintr-un punct de vedere așa de moral și religios ca germanul”.
Anii au trecut și modelul german s-a făcut țăndări, odată cu sasul adus la Cotroceni, care nu se opunea prezenței ofițerilor acoperiți în justiție și presă, vă mai amintiți zicerea sa celebră din campania electorală? Cum nici nemții nu mai sunt ce au fost, Klaus Werner s-a pervertit la păcatele miticilor, departe de standardele morale ale înaintașilor săi teutoni.
De aceea, nici nu s-a sinchisit că gloata s-a bulucit în stradă în lipsa unui ausweis de la primărie, important era să fie aclamat și pipăit de tinerii frumoși și liberi. „PSD, ciuma roșie!” s-a scandat în juru-i august, însă Constituția e ultimul lucru la care putea cugeta nașul lui Tase, mielul. Și „La pușcărie!”, ori „DNA, să vină să vă ia!” s-a mai zbierat cu fanatism decerebrat.
Să se rezume proiectul nostru de țară de mileniu 3 numai la proiecte carcerale, la azvârlirea în „beciurile” de Ev Mediu a demnitarilor aleși prin sufragiu universal, egal și direct ? Mă sperie perspectiva aceasta concentraționară...
Sunt indignat de repetabila întâmplare. M-am tot iscodit înlăuntru-mi și zău dacă m-am deslușit până la capăt. Ptiu, drace, curat-murdar, alt incendiu de club, alt miting civic cu activiști necivili, prost să fii, ori nătâng, ca să crezi în coincidențe!
D-aia le strig regizorilor odioși: Schimbați, mișeilor, scenariul, că m-am săturat de țiuitul ambulanțelor și de breaking- news-urile îndoliate! V-a secat imaginația, s-au epuizat diversiunile, oare de ce ați mai scos oamenii la vot în decembrie?
Sunt indignat de reanimarea Republicii Romferendum, părelnic răposată în 2012! Să fie într-atât de mare ura iohannistă față de alegătorii săi încât să-i îndatoreze cu 70 de milioane de euro doar ca să-i amețească de cap cu o întrebare stupidă?
Ce înseamnă asigurarea integrității funcției publice, ce bazaconie e și asta? Supușii Înălțimii Sale abia își târăsc umbrele de azi pe mâine, rătăciți prin oboarele tot mai pustii, din care încă n-au dispărut closetele, astea sunt grijile lor fundamentale, nu altele! Cum să-i silești să-ți răspundă unei toane paranoice, născută dintr-o sete nemăsurată de putere?
Sunt indignat că noua majoritate politică, în loc să ia întâile măsuri dintr-un program mai articulat și lăudat ca niciodată (cumva utopic?), s-a comportat asemenea unei bande de lotri, compromițând un demers inevitabil.
Fiindcă punerea legislației penale în acord cu deciziile Curții Constituționale este o obligație de nimeni tăgăduită și nu un moft.
Cât despre amnistie și grațiere, discuțiile sunt de prisos, utilitatea măsurilor fiind impusă de realitatea sordidă, însă după o atentă și largă cumpănire, iar nu pe furiș. Lozincile încărcate de venin ale câtorva inchizitori cu simbrii obscene nu trebuie luate în seamă, deoarece societatea are nevoie de o împăcare cu ea însăși, de reconciliere.
Sunt indignat de împărțirea românilor în două tabere vrăjmașe! Demult, să fie vreo 100 de ani de atunci, Perpessicius constata cu mâhnire că „Din nou se poartă, și cu oarecare furie, moda bunului român. Cunoașteți erezia: cică locuitorii de baștină s-ar împărți în buni și răi, în ciumați și binemirositori, mai puțin după intențiile sau acțiunile lor, cât după unghiul de vedere din care se pun onorații cenzori a vieții noastre publice și naționale... Și acum cât au să mai ție prostiile astea înfumurate? Mistificarea nu se va sfârși odată? Bunul simț nu va pogorî și între zidurile de beton ale oficiului de măsluit certificate naționale Nu buni români, ci oameni, numai oamenii dlor, și e de ajuns”.
Războiul româno-român e blestemul peren al acestui neam, încăput acum pe mâna neamțului cu uitătură rău prevestitoare. În sprijinul adevăratului pol de moralitate și solidaritate socială a sărit și cărturarul obsesiilor onirice și al „ideilor megafonice”, indignat că membrii guvernului ar fi niște „semi-oligofreni” și „semi-analfabeți”. Păi cine să-i recunoască atât de ușor, dacă nu unul de-al lor, un aplaudac și lăudător al abisului băsescian, când ticăloșia a atins insuportabilul?!
Grafomanul orbit de închipuitu-i talent de scriitor galactic s-a simțit dator să pupe alte fese, sătul de miasmele învechite. Să nu-i fi zis nimeni că nu orice vierme devine fluture și că nu orice mânuitor de condei are în rucsac Nobelul literar? Intelectualilor onaniști li s-a năzărit că ușuratica legată la ochi ar fi samavolnicită de „gașca penală” a pesediștilor și de aici marea indignare în grup. Bulevardieri destui și cohorte de voaioriști s-au alăturat în ceea ce mulți numesc mineriada gulerelor albe.
Cercetându-le chipurile și ascultându-le sudalmele, mi s-a părut că toți se trag din Madonna, care, în înțelepciunea-i planetară, tocmai răbufnise la Washington: „Da, sunt extrem de supărată. Da, sunt șocată. Și da, m-am gândit mult să arunc Casa Albă în aer, dar știu că acest lucru nu va schimba, din păcate, președintele SUA”.
Așa și mitingiștii dâmbovițeni, relocați brusc și dubios în cazărmi, porniți să azvârle în aer o ordine constituțională, sub un pretext negat a treia zi de însuși Iohannis, silit să recunoască în Franța că grațierea e o soluție în problema supra-încărcării închisorilor băștinașe.
Sunt indignat de stricăciunea politicianului român predispus distrugerii, iar nu construcției! Căci, în cele din urmă, ei nu-și doresc decât puterea – întreagă! - și consolidarea statului nărăvit la politica de căpătuială, atât ! Cumplit destin mai are și țara mea, leagăn al urii nătângi și perpetue! Iartă-i, Doamne, pe zeloșii incitați de nașul lui Tase, mielul!
Marian Nazat (www.mariannazat.ro)
