Diferenţa dintre noi şi şi lumea occidentală se vede cel mai bine urmărind ştirile despre şefii de stat, acolo unde este vorba de republică, şi despre regi, acolo unde e vorba de monarhii. Ultima ştire şi cea mai importantă despre noul preşedinte al SUA, George W. Bush, conţine informaţii despre cei doi câini prezidenţiali, despre rasa, vârsta şi sexul lor. După ce aflăm aceste informaţii, însoţite de imaginile de rigoare – Bush având căţelul în braţe; Bush mângâind căţelul; Bush privind cu bucurie cum căţelul aleargă prin curtea Casei Albe -, ni se prezintă istoricul câinilor care au locuit şi trăit la reşedinţa prezidenţială. Aşa am aflat că unul dintre cei doi câini ai lui George W. Bush este urmaşul câinelui pe care l-a avut tatăl său – al preşedintelui, nu al câinelui – pe vremea când a fost şef al statului. Norocul nostru şi al lumii întregi este că George W. Bush n-are – cel puţin deocamdată - alte animale prin curtea Casei Albe. Pentru că eram nevoiţi ca-n fiecare seară, printre ştirile noastre despre câinii comunitari să aflăm ce mai fac lighioanele lui Bush. Şi, că tot veni vorba de lighioane, ultima veste sosită pe agenţiile de ştiri ne anunţă că personalul Palatului Buckingham a intrat în panică după ce a aflat că la bucătărie au apărut trei şoareci. “Deocamdată este vorba de puţini şoareci – doar trei – şi nu se poate spune că bucătăria a fost infestată. Regina nu va trebui să părăsească Palatul”, a declarat un purtător de cuvânt al Casei Regale britanice. Rămâi mut la citirea unei ştiri ca asta şi trebuie să fii de acord că lumea largă e mai interesată, mult mai interesată, de şoarecii din bucătăria reginei decât de cuvântarea de la Focşani. O ştire despre preşedintele unei ţări cum este România apare pe agenţiile de presă internaţionale doar dacă este negativă sau doar dacă, de exemplu, în bucătăria lui Ion Iliescu au apărut trei spioni sovietici. Parcă şi văd un eventual comunicat emis de Palatul Cotroceni: “Deocamdată este vorba de puţini spioni – doar trei – şi nu se poate spune că Preşedinţia a fost spionată. Preşedintele nu va trebui să părăsească Palatul!”…