Să te ferească Dumnezeu să înceapă parlamentarul român să dea semne de activitate cerebrală şi să deschidă gura în scopul unei exprimări articulate.
Nu-i ajungea lui Daniel Barbu că a trântit-o pe aia cu reducerea fondurilor pentru bolnavii de cancer şi SIDA ca să avem mai multe evenimente culturale, că s-a scobit între cele două urechi şi a mai scos una, taman acum, când avem patru militari răniţi în Kandahar: cică activitatea de parlamentar e mai riscantă ca misiunea unui soldat în Afganistan.
Ceea ce, până la urmă, nu-i chiar departe de adevăr, ia staţi să analizăm.
Păi ce te faci dacă, de plictiseală, începi să gândeşti. Păi nu râd toţi colegii de tine de sare cămeşa de pe dânşii?
Sau dacă, picotind pe fotoliul moale şi cald din Parlament, cazi pe gânduri şi-ţi rupi, Doamne-Fereşte, ceva?
Sau dacă nu-ţi iese combinaţia cu colegii şi rămâi sărac şi cinstit? Păi cum mai ieşi în lume cu stigmatul ăsta?
Ori dacă, piei piază-rea, se hărnicesc procurorii de la DNA şi te trezeşti la studii aprofundate cu executare? Nu c-ar fi de ruşine, dar cum mai faci cu mişmaşurile? Că nu merge prin învăţământ la distanţă.
Şi, mai ales, ce te faci dacă poporul ăsta începe brusc să-şi dea seama că i-ar fi mai bine fără tine şi nu te mai votează?
Aşa e domnule Barbu, meseria de parlamentar e foarte periculoasă. Din păcate, e periculoasă pentru noi.
