Petre Roman este frumos. Ion Iliescu este deştept. Emil Constantinescu este satisfăcător. Iar Gheorghe Funar e patriot. Acestea sunt concluziile Centrului Independent de Studii Sociale şi Sondaje, în urma realizării unui sondaj original, în care s-au luat în considerare zece calităţi politice, morale şi fizice. Acestea sunt modestie, experienţă, curaj, cinste, patriotism, sinceritate, bun vorbitor, pricepere, înfăţişare plăcută, inteligenţă. CIS consideră că aceste calităţi sunt necesare unui şef de stat. Sigur, institutul cu pricina uită să ne spună despre ce stat e vorba. Că dacă ar fi vorba de România, iertate să-mi fie aprecierile, calităţile necesare unui om care vrea să ajungă preşedintele ţării ar cam fi: lasă-mă să te las, aroganţă, târâie-brâu, lipsă de experienţă, încurcă-lume, fără frică de Dumnezeu, eu v-am făcut – eu vă omor, frică de capitalism, patriotismul de burtă, bun de papagal. Conform sondajului CIS şi având în vedere cele zece calităţi enumerate la început, calificativele celor patru candidaţi menţionaţi sunt, în marea lor majoritate, de la satisfăcător în jos. Gheorghe Funar atinge 34 de procente la patriotism – calificativ: bine(excelent – peste 50%, foarte bine - între 40 şi 50%, satisfăcător - între 20 şi 30%, prost - între 10 şi 20%, foarte prost – sub 1%). Experienţa lui Ion Iliescu, ca vârf al acestui sondaj, atinge 60 de procente; Petre Roman strânge 65 de procente (tot ca vârf) la înfăţişare plăcută. Vârful de calitate al lui Emil Constantinescu este atins la modestie, cu 25 de procente. Conform aceluiaşi sondaj, Ion Iliescu stă foarte prost (10%) la înfăţişare plăcută, Emil Constantinescu la experienţă şi înfăţişare plăcută (10 respectiv 11 procente), Petre Roman la patriotism, modestie şi cinste (12, 13 şi 15 procente), iar Gheorghe Funar e corigent la: experienţă (3%), înfăţişare plăcută (4%), pricepere (5%), bun vorbitor (5%). Rezultate extraordinare, de la excelent în sus, cred că pot avea nu numai cei patru candidaţi, ci toţi şaisprezece, în urma unui sondaj bazat pe cele zece „calităţi” propuse de mine. Dacă vreun institut de sondare a opiniei publice se încumetă să realizeze un astfel de sondaj, suntem gata să îl publicăm. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ