În momentul de faţă mulţi dintre cetăţenii României acţionează, supravieţuiesc din instinct, aidoma, într-un fel, unor animale de pradă. Şi fac acest lucru pentru a supravieţui, pentru a trăi de pe o zi pe alta fără planuri de viitor, fără strategii, fără orizont. Asta ar presupune că există un anumit spirit comun celor care trăiesc doar din instinct. Însă nu există nici măcar un spirit de turmă, cu atât mai puţin un spirit de haită. Privit la suprafaţă, fenomenul poate da impresia că România se poate manifesta ca o ţară de pradă. Nu e deloc aşa. Pentru că, oricât de mulţi oameni ai acestui popor ar ajunge în ipostaza de a-şi folosi instinctul pentru a supravieţui nu există un liant care să unească toate aceste dezlănţuiri. Ca să mă fac mai bine înţeles, închipuiţi-vă o ţară cu milioane de animale de pradă care însumate fac cel mult o ţară cât un şoricel. O pradă uşoară chiar şi pentru viaţă pur şi simplu. Ceea ce înseamnă că în România a încetat să existe şi solidaritatea disperării.
MARIUS TUCĂ
