Există un loc unde se discută o grămadă de chestii interesante, toate fără conţinut. La cocktail! Multă lume de-şi zice bună, zâmbeşte prefabricat, se salută de parcă nu s-ar fi văzut unii cu alţii de-o veşnicie, cu toate că mai de dimineaţă mai participaseră laolaltă la un alt cocktail. Se spun glumiţe, se schimbă cărţi de vizită, se fumează şi se aşteaptă ca ăla care a dat cocktailul să spună odată ce are de spus ca să poată şi ei, „cocktailiştii” să mănânce şi să bea din mâncărurile alese şi băuturile şi mai alese de pe mese. „Cocktailiştii” sunt acei oameni – politicieni, ziarişti, oameni de bine, oameni de semiafaceri, aomeni de rău – pe care dacă vrei să-i găseşti undeva îi găseşti la un cocktail. Vrând-nevrând am participat şi eu la câteva cocktailuri. De fiecare dată la aceste întruniri singura noutate eram eu, decorul şi organizaotrii. Restul, ca o masă compactă, gelatinoasă, era reprezentat de acieaşi… la început am crezut că cineva vrând să fac mişto de mine, mă tot trimite în mijlocul ăstora să vadă cum reacţionez. Parcă, de fiecare dată, aceiaşi oameni făceau nişte chermeze cu ajutorul a diverşi sponsori. Eu eram singurul care nu vorbea cu nimeni, singurul care se treazea că nu mai e nimic de mâncare, de băut, singurul care… Televizunile, nelipsite de la astfel de manifestări, arătând imagini de la faţa locului, mi-au demonstrat, nu mă înşelasem, că tipul cu bărbiţă, uşor cărunt, doamna violent fardată şi blondă ş.a.m.d. erau cu toţii acolo, mâncau, beau, se distrau în văzul întregii ţări fără să le pese de ceva, de cineva. Ei, „cocktailiştii” sunt, dacă v-aţi întrebat vreodată, cei mai fericiţi oameni din lume, cei mai îmbuibaţi cu icre negre şi roşii, ei sunt Bruce Willis, Sharon Stone Alain Delon, Tom Cruise, Robert Redford, Demi Moore… Restul e şnaps şi caracatiţă. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCA
