După ce am aflat – conform raportului Curţii de Conturi – că la CEC, în perioada 1997-1999, premiile trimestriale acordate preşedinetlui şi celor trei viceperşedinţi din fondul de stimualre pentru realizări deosebite au totalizat 4,1 miliarde de lei, ne-am liniştit. Iar când am aflat că Petrovici Camenco, artizanul afacerii FNI-CEC, preşedintele CEC, a primit premii de 1,3 miliarde de lei, adică 100 de milioane lunar, ne-am gândit că n-are rost să mai scriem ceva şi că ar fi bine să ne facem bagajele. În luna martie a anului 1999, aflăm din acelaşi raport al Curţii de Contutri că Petrovici Camenco a încasat suma de 177 de milioane de lei, iar în acelaşi an a încasat pentru ziua CEC, Sărbătorile de Paşti şi Crăciun prime de 391 de milioane de lei. Dumnezeule! Aştia “au furat” pe faţă, cu o nesimţire strigătoarela cer, o nesimţire bolnavă. Camenco Petrovici şi-a permis încasarea a miliarde de lei pentru că acceptase afacerea FNI-CEC, pusă la cale de alţii, de la vârful ierarhiei politice. Camneco Petrovici a fost doar un simplu instrument în mâna celor care au luat miilarde, mii de miliarde de la CEC şi le-au băgat într-un fond privat. Recompensa pentru serviciile aduse de Camenco Petrovici în beneficiul megaafacerii, care s-a dovedit o megaescrocherie, au fost tocmai aceste salarii de miliarde. Nici nu vreau să mă gândesc la sumele fabuloase care au intrat sub formă de şpagă, mită şi comisioane în buzunarele celor care au pus la cale această afacere. Structurile mafiote dezvoltate pe vremea regimului de tristă amintire, regimul Emil Constantinescu, la care face trimitere astăzi premierul Adrian Năstase, există. Cele mai multe dintre ele sunt active, operează în continuare, nederanjate până acum de nimeni. Altele au trecut pe linie moartă, consumând acumulări făcute pe spinarea statului şi a populaţiei, aşteptând vremuri mai bune. Până-n anul 2001, hoţia, corupţia, fărădelegile, în general, aproape că s-au făcut în celea mi multe cazuri pe faţă, fără pic de ruşine, în văzul tuturor. Dacă această stare de lucruri şi fapte o să continue, avem asigurată prăbuşirea, sinuciderea. În ceea ce mă priveşte, sunt gata pentru o operaţie estetică la ceafă, pentru a putea emigra în Bulgaria dacă la noi, pe aici, nu va încolţi dreptatea.