O ştire înghite pe alta, hulpavă, ca într-un cerc vicios şi devorator, flămîndă la rîndul său de celebritatea clipei şi totodată pregătită să părăsească scena, gata să facă loc altei informaţii efemere, o ştire înghite pe alta fără să mai întrebe pe nimeni, fără să mai raporteze undeva, nu există reguli, nu există nici o ordine locală, nici vreuna mondială, era tehnologiei informaţiei nu-şi alege nici morţii şi nici faptul divers, războaiele sînt tratate egal cu naşterile, miracolele şi întunericul vin pe aceeaşi bandă, o ştire înghite pe alta, lumea nu mai are timp să aleagă, digestia a devenit un moft, e inclusă în preţul servirii, totul vine pe bandă rulantă, contracronometru, te simţi ca un hamster pus să alerge pe o moară, într-un borcan, crezînd că înconjoară globul, o ştire înghite pe alta şi tu rămîi doar cu senzaţia că s-a întîmplat, că a fost sau că ar fi putut fi, nu mai ai timp să verifici, să afli, să înţelegi nici atît, eşti într-un carusel din care nu poţi să cobori niciodată, o ştire înghite pe alta şi devine un punct mic şi de la capăt, o umbră care trece prin tine fără să lase urme, fără să lase semne, pînă şi secolul vitezei a ajuns depăşit, metabolismul cuvintelor s-a schimbat dramatic, sînt din ce în ce mai scurte, mai directe, adaptate atît de bine încît să transmită lumii ştirile proaste şi din ce în ce mai puţine ştiri bune, vocabularul dezastrelor e la modă, figurile de stil nu mai au ce căuta pe aici, globalizarea e rece şi distantă, o ştire înghite pe alta şi noi rămînem ai nimănui, trataţi ca nişte consumatori de rînd, primim liniştiţi şi egali prin transfuzii şi vene toate nenorocirile lumii, globulele roşii au fost înlocuite de virusuri celebre, globulele albe nu se simt nici ele prea bine, tot felul de mutaţii genetice le dau tîrcoale, sîngele însuşi a devenit un surogat într-o lume în care o ştire înghite pe alta, sîngele va deveni o notă de subsol a speciei umane, high definition-ul ne-a intrat în oase, veştile pregătesc încet-încet transformarea noastră în clone, suferinţele şi cataclismele viitoare trebuie să ne găsească gata, cînd o ştire înghite pe alta n-o să mai avem prea mult timp să ne facem cruci, abia ce-o să mai găsim cîteva clipe să scuipăm în sîn cînd o ştire înghite pe alta...