SEXY MAZĂR FACĂR! Cum să promovezi cu succes o afacere cu sicrie

22 Feb 2016 | scris de Luiza Moldovan
SEXY MAZĂR FACĂR! Cum să promovezi cu succes o afacere cu sicrie
Ȋn sfîrşit o ştire notabilă la teve! O firmă poloneză şi-a promovat noua colecţie de sicrie cu ajutorul unui calendar pe care a pus douăşpe fete foarte, dar foarte drăguţe. Şi dezbrăcate. Mă rog, cvasidezbrăcate, au cîte ceva pe ele, aşa, de bun-simţ. 
 
Fetele sînt pozate în sicrie sau pe lîngă, unele zîmbesc, altele fac cu ochiul, altele fac semne de bine… 
 
Mie mi-a plăcut asta foarte tare dar Bisericii Catolice Poloneze nu i-a. Urîcioasă biserica asta a lor! 
 
Sicriele au şi aer condiţionat iar în unele se propune ca răposatu să fie băgat direct cu telefonu mobil, în caz că e-n moarte clinică să nu se sfîrşească din lipsă de aer, feri, Doamne! 
 
O fi semnal la telefon la doi metri sub pămînt? Interesant de studiat. 
 
Ȋmi şi imaginez cum înviază răposatu şi, liniştit, din întunericu sicriului peste care sînt ceva chile de pămînt, îşi ia telefonul şi sună. (E de presupus că ştie că are telefon, nu intră-n panică, că altfel s-a terminat cu poezia!)
 
Ăia să zicem că sînt la înmormîntare, cînd cineva, un apropiat al răposatului, primeşte un telefon: “It’s a miracle!!!! Am înviat!!!! Haideţi să mă scoateţi de-aici, mi-e o foame de nu vă văd, sper c-aţi mai păstrat ceva şi de sufletu meu! Hehehehehe! Aştept, vă pup, pa! Şi nu întîrziaţi mult, că nu prea e aer pe-aici, da?”.
Sau nici să nu mai aştepte. Să se apuce să lovească în sicriu, ca Uma Thurman în Kill Bill 2, ştiţi faza. 
 
Producătorul polonez de sicrie e foarte încîntat de idee. Cică vînzările merg excelent de cînd cu calendarul ăsta. adevărul e că mi-aş lua şi eu, să-l am acolo, pentru cînd o fi. Ȋntre timp, pot să-l folosesc pe post de dulap sau ceva. 
 
Eu aş propune să se facă şi sicrie cu televizor, în caz că înviez şi nu vreau să mă întorc înapoi în lume, să stau să mă uit la teve pînă cînd mi se termină aeru şi sucomb de-a binelea. 
 
Ȋn privinţa telefonului din dotare, trebuie ca el să aibă şi net şi abonamentul să fie plătit pe un an de zile, măcar, în avans. Ce fac dacă ăştia nu-mi plătesc abonamentu?
 
Mor ca proasta că mi-au restricţionat apelurile?!?
 

Alte stiri din Editorial

Ultima oră