Cea mai frumoasă luptă pe care poate să o ducă un ziarist e lupta cu morile de vânt. Ce e mai frumos decât să porţi o luptă în care să ştii sigur că n-o să pierzi, dar nici n-o să câştigi. Bătăliile presei cu puterea, oricare a fost ea, n-au fost nimic altceva, cu foarte mici excepţii, decât nişte bătălii de amorul artei. Am punctat, fraţilor, în toţi aceşti ani la impresia artistică până ne-a ieşit celebritatea prin nas. Sincer, eu cred că tot ce-am scris noi din ’89 încoace e egal cu zero! Şi nu pentru că n-am fi scris adevăruri, nu pentru că n-am fi scris frumos, ci pentru că adunând ce a publicat un ziar cu ce a publicat alt ziar rezultatul va fi cel de mai sus. Am ajuns la concluzia că Puterea, Opoziţia trebuie lăsate în plata Domnului. Noi putem foarte bine să ne apucăm să publicăm o schiţă, o nuvelă, ceva sau putem să avem ziarele pline de rubrici de genul: “Ştiaţi că?”, “Horoscop”, “Maxime şi cugetări”, “Sfaturi pentru gospodine” ş.a.m.d. Vom relua lupta cu morile de vânt atunci când acestea vor fi scoase în afara legii. Până atunci putem scrie pe pereţi, pe ziduri. Pe de o parte economisim hârtie, pe de altă parte poate ne va citi mai multă lume. Toată treaba e să nu ajungem de partea cealaltă a zidurilor. Nu de altceva, dar cei rămaşi ar înţelege ceea ce vom scrie exact pe dos. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
