“Domnule Schroder – ar putea spune bancul – avem două veşti pentru dumneavoastră: una bună şi una rea! Cu care să începem?” “Cu aia bună!”, zice cancelarul Germaniei. “Au fost găsite rămăşiţele tatălui dumneavoastră, Fritz, mort, după cum ştiţi, în cel de-al doilea război mondial”. “Şi cea rea?” “Aceste rămăşiţe se află pe (în) pământul României”. La aflarea veştii, românul care încă se mai lupta cu stufatul de miel, a început să ţeasă felurite scenarii. Toate despre tratamentul pe care-l va suporta ţărişoara noastră din partea Germaniei, acum, după ce s-a descoperit că tatăl cancelarului Gerhard Schroeder se află îngropat în România, pe undeva în Transilvania, în curtea unei biserici. Naţionaliştii vor spune că s-a terminat cu integrarea noastră în Uniunea Europeană, cu intrarea noastră în NATO! Ca să “preîntâmpine” aceste lucruri, vor spune că Fritz, tatăl cancelarului Germaniei, a fost un om bun, un neamţ bun – vor fi citaţi supravieţuitori locali care l-au cunoscut. Că nu l-am omorât noi, românii, că noi l-am găzduit şi apărat, când el, Fritz, în nebunia retragerii Armatei germane, se rătăcise. Cu toate astea, doi-trei unguri au aflat unde se ascunde, omorânu-l cu sânge rece. Românii – puţini, ce-i drept – care au considerat operaţiunea NATO în Iugoslavia “necesară şi legitimă” înainte de a începe, vor cere Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului să conceapă o scrisoare deschisă pentru cancelarul Schroeder, în care România să-şi ceară ietare şi să recunoască marea crimă înfăptuită îmotriva poporului german în cel de-al doilea război mondial. Mercantilii vor cere Germaniei, în schimbul repatrierii rămăşiţelor sărmanului Fritz, sprijinul suspendării vizelor, sprijin necesar cetăţenilor români pentru a călători în toată Europa, tâmplă fierbinte lângă ceafa bulgarilor. Moderaţii se vor mulţumi să urmărească disputa şi să tacă. Şi pentru noi, românii evenimentul înseamnă două veşti: cea rea, care coincide cu cea bună pentru Schroeder: rămăşiţele tatălui său se află în pământul nostru. Cea bună: cancelarul german nu şi-a cunoscut tatăl, Gerhard Schroeder născându-se cu puţin timp înainte ca tatăl său să plece în război. În sfârşit, lasând la o parte numeroasele scenarii care au apărut între timp, descoperirea e un eveniment. Vom vedea dacă ea o să însemne ceva pentru noi. Ca ziarist, m-ar interesa mai degrabă ce înseamnă el pentru cancelarul Germaniei.
