Ovidiu Grecea a ieşit iar la rampă. În urma controalelor pe care le-a făcut în Moldova a elaborat o notă prin care explica pe îndelete lui Adrian Năstase cum a fost echipa sa urmărită, spionată de unul Ouatu. În nota sau raportul – spuneţi-i cum vreţi – cu pricina, Ovidiu Grecea făcea trimitere la generalul Virgil Ardeleanu, care s-ar fi aflat la originea acţiunii de urmărire şi intimidare pusă la cale de Ouatu. Ba mai mult, domnul Titi Grecea l-a trecut pe listă şi pe ministrul de interne Ioan Rus, acuzându-l că ar fi într-o oarecare relaţie cu Ardelean şi Ouatu. La aflarea “poveştii”, Ioan Rus l-a comparat pe Grecea cu Petre Ispirescu, ordonând totuşi declanşarea unei anchete care să stabilească dacă e sau nu clocit Ouatu. Vulpea, cum i se mai spune generalului Virgil Ardelean, a ieşit ieri din bârlog şi a ţinut o conferinţă de presă în care a desfiinţat raportul lui Grecea. “Din păcate, a declarat Virgil Ardelean,în conţinutul <notei de informare> care a fost difuzată în mass-media au fost inserate aberaţii care nu pot aparţine decât unora care cultivă în matricea de valori lipsa de eleganţă, înţelepciune, bună intenţie şi independeţa propriei personalităţi. Personal, dacă cineva îmi oeferea un asemenea material şi trebuia să-l evalueze, printre alte concluzii, m-aş fi gândit că cel care l-a redactat suferă de sindromul unui narcisism şi al întristării că cei din jur nu-i înţeleg vocaţia de mit”. Adânc, foarte adânc. Aşadar, asistăm la primul mare scandal al puterii instalate la sfârşitul anului trecut. Departe de a se fi terminat – scandalul e-n floare – conflictul dintre Grecea şi Ardelean va scoate la iveală şi alte dedesubturi. Până una-alta – Grecea a luat cartonaşul galben, Ouatu a rămas cu gălbenuşul întreg, iar câţiva miniştri, cu gălbinarea neînghiţită.