Savarina de bufet

E un subiect care îşi găseşte loc în ziarele din România de ani de zile. Paradoxal, tema acestui subiect ar părea la prima vedere că nu interesează pe nimeni. Au fost subiecte mult mai grase pe care presa le-a exploatat vreme de câteva zile, abandonându-le apoi fără nici un regret. Ei bine, subeictul de care scriu aici este relatat în presă de ani de zile, ce-i drept, când şi când. Subiectul cu pricina se referă la bufetul din Senat. La început au sărit în atenţia gazetarilor preţurile porudselor care se vindeau aici. Cică, ar fi fost prea mici, aşa că o ciorbă de fasole cu costiţă costa o nimica toată.
Şi tot aşa, de-a lungul timpului au apărut fel şi fel de informaţii de doi lei care au făcut din bufetul Senatului o instituţie mai cunoscută decât Centrala nucleaorelectrică de la Cernavodă, de exemplu. Ultimul mare eveniment care a adus bufetul Senatului în atenţia opiniei publice, stârnind în România, ca orice pârţ care se  respectă, o dezbatere naţională, a fost o savarină.
Da, o savarină, ce vă miraţi?! Savarina are şi ea rolul ei în societatea românească. Ce, numai preşedintele? Savarina care a declanşat scandalul naţional a fost puţin acră. Cel puţin aşa i s-a părut unui senator. Nu ştim dacă savarinei i s-a acrit de senatori sau senatorilor li s-a acrit de savarină. În definitiv, nici nu e treaba noastră. Lăsăm acest subiect pentru cei care au drept ocupaţie studierea istoriei politice. Cert este că un ziarist care se ocupa cu gustul savarinelor de la bufetul Senatului a dat-o pe prima pagină  pe savarina acră. Şi de aici, scandalul. Urmat de închiderea bufetului.
Colac peste savarină, mai alaltăieri, a avut loc în acelaşi bufet revoluţia chiftelelor, pusă la cale de seantori. Propun ca bufetul Senatului să fie declarat monument istoric şi integrat cu această ocazie în circuitul turistic intern şi internaţional. Trăiască România!