Exact asta mai lipsea în România, un marş al feţelor bisericeşti, o ceremonie a cădelniţelor şi a crucilor. Suntem în stare pentru a ne înlocui neputinţa, să-l scoatem în stradă pe Dumnezeu, să protesteze în numele nostru, să strige – dacă se poate – “Jos credinţa!”, “Jos credincioşii!”, “Jos ortodocşii!”, “Jos greco-catolicii!”. Doar Biserica rămăsese în afara ambiţiilor mărunte, doar biserica nu fusese târâtă în jocul păcatelor de zi cu zi. 3000 de preoţi ortodocşi au oficiat ieri, într-o procesiune paşnică pe străzile municipiuluiCluj-Napoca, slujba “Rugă pentru vrăjmaşii noştri”. Şi asta spune totul despre lumea în care trăim. Cât de departe o fi slujba pentru prietenii nioştri? Cât de departe o fi slujba – probabil că undeva la capătul pământului – pentru sufletele noastre? În România totul începe prin vrajbă. Vrajba sărăciei noastre, vrajba bucuriei noastre, vrajba tristeţii noastre, vrajba politicii noastre, vrajba sfârşitului nostru.l E aşa de dureros să vezi că strada ia locul altarului, că semafoarele iau locul icoanelor, că spovedania se face pe trecerea de pietoni. Doamne ajută şi iartă păcatele noastre!
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
