S-a discutat de dimineaţa pănă noaptea târziu. Nu ştiu cum să-i spun. Erau mai multe variante, da aproape toate dădeau motiv de interpretare. Era nevoie de un nume şi, firesc, de un prenume. Aşa cum îi stă bine unui paşaport turistic, acesta trebuie să aibă două “rubricuţe”: una pentru nume, cealaltă pentru prenume. Ale naibii rubricuţe, cu cine le-o fi inventat, deveniseră în micimea lor ditamai piedicile pentru un sânge albastru aflat în drumul său spre călcarea pământului sfânt al patriei. Asta era culmea! Nu îi stătuse în cale nici Constituţia, nici preşedintele, şi ajunsese până acolo încât “să se împiedice de-un ciot”. Un ciot cât o rubricuţă de mare! Până la urmă, pentru că un rege nu stă la litera unei rubricuţe, i s-a spus, mai bine zis s-a trecut în paşaport: “Mihai al României”. Toate bune şi frumoase până aici, numai că n-am înţeles care este numele şi care este prenumele! Veţi spune că sunt chiţibuşar, poate aveţi dreptate, însă după cum a fost trecut în paşaport “Mihai al României”, mă întreb dacă “al României” este prenumele, iar “Mihai” este numele?! Dacă lucrurile ar sta aşa, cel care a avut ideea merită tot râsul curcilor! “Al României” e una, iar Adăscăliţei, Arădăvoaicei, Aniculiţel e cu totul altceva. Sau poate că “al României” e numele şi Mihai prenumele. Oricum le-am învârti, cel puţin o rubricuţă rămâne liberă, ceea ce creează o stare de nelinişte printre oamenii acestei ţări. Ceea ce nu măopreşte să spun “bine ai venit, Mihai al României!” Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
