Magistrații pe care acum Traian Băsescu îi face „lingăi” și„ corupți” sunt tot ăia „competenți” și „cinstiți” din vremea încarcerării patronului Antenelor. Atunci, într-un atac mârșav și josnic la adresa colegului meu de bară, Gheorghiță Mateuț, șeful statului ne asigura că judecătorii recenți sunt destoinici și fermi, niște modele de profesionalism. Din păcate, ieșirea țaței de la Cotroceni nu a fost taxată cum se cuvine de corpul avocaților, o tăcere lașă a însoțit istericala prezidențială. Deodată, după numai câteva luni, același nefast personaj îi găsește necinstiți și abuzivi pe magistrații de ieri. Și asta doar pentru că au îndrăznit să o bage la zdup pe Elena Udrea. Iar pe șefii Justiției îi terfelește ca la ușa cortului și îi deconspiră că au ajuns în posturile înalte cu sprijinul ambasadelor străine ori al Serviciilor Secrete ai căror ofițeri acoperiți ar fi. Prin raportarea la un singur inculpat, cațaveica plecată din Deal și-a schimbat radical judecățile de valoare, discursul politic. Cumva, lucrurile stăteau la fel și când alde Fenechiu și Voiculescu erau condamnați la pedepse grele cu pușcărie ? Dacă da, de ce nu a vorbit și de ce a tăinuit ani de-a rândul fărădelegile unui sistem atât de opresiv ? Până azi știam că doar nebunii spun adevărul, nu și foștii președinți...
*
Îl privesc cu suspiciune țepoasă pe clientul de care mă leagă un contract de asistență juridică. Îmi cântăresc cu grijă fiecare cuvânt, aleg cu precauție gesturile, nu las la voia întâmplării nimic. Mă cenzurez ca și cum, mâine, omul din fața mea mă va denunța pentru nu știu ce bazaconie. Azi este umil și docil, se uită la mine ca la salvatorul lui. Este un om la o răscruce de destin, îl înspăimântă perspectiva penitenciară. Dar disperarea te împinge la ticăloșie și așa descoperi că înăuntrul tău viețuiește altcineva - o canalie în stare de orice. Ușor-ușor, monstrul îți ia locul și din ființa onestă și cumsecade de altădată nu mai rămâne decât amintirea. De aceea sunt distant și cinic, uneori, cu clientul, în spatele lui se ascunde mereu un delator. Adesea, aleg să fiu nepoliticos și brutal, mă feresc să vând iluzii la preț de vorbe echivoce, e primejdios. Și nici așa nu ești scutit de emoții. În dosarele penale, soarta avocatului depinde de factori externi lui, mai toți potrivnici.
*
„Prea multe denunțuri ! sunt de părere unii, moderații. Ce justiție e aia bazată pe pârele unora, care, de frica recluziunii, acceptă orice troc în schimbul propriei libertăți ? Oamenii cedează lesne în condiții de stres, cât de credibilă poate fi o mărturisire smulsă prin constrângere fizică sau psihică ? Unde mai e principiul in dubio pro reo ? E înspăimântător felul acesta de a înfăptui dreptatea”.
„Nu se mai putea altfel ! răspund ceilalți, talibanii. Se fură în draci, corupția a cuprins întregul organism statal, suntem bolnavi fără scăpare de cancerul ăsta nenorocit. Armele clasice de anchetă deveniseră ineficiente, șmecherii le râdeau în nas magistraților, îi luau la mișto. La asemenea tupeu și lăcomie s-a răspuns cu perversitatea delațiunii, dinte pentru dinte, la urma urmei. E mai importantă acum dreptatea, justiția poate să aștepte o vreme, nu e timpul ei deocamdată”.
Astfel se discută în România despre lupta anticorupție, însă adevărul e la mijloc, ca-ntotdeauna. Păcat, totuși, că judecătorii nu-și propun să fie imparțiali în duelul dintre acuzare și apărare. Parteneriatul lor cu procurorii dăunează grav ideii de justiție.
*
Unde mai pui că și Serviciile Secrete stau cu ochii pe dosarele penale. Așa ne-a asigurat un șef al structurilor respective, care a zis-o pe șleau, să nu cumva să ne mai ascundem după euro-sloganuri. Cică „În prezent ne menținem interesul/atenția până la soluționarea definitivă a fiecărei cauze... suntem angrenați alături de procurori, polițiști, judecători”.
Cooperarea judecătorilor cu structurile informative chiar că este apusul justiției.
