Dorin Tudoran se ocupă în Adevărul literar şi artistic, într-un articol intitulat “România impersonală”, de “o parte a elitei româneşti”. “Până şi ideea de specific naţional – scrie Dorin Tudoran – a început să jeneze gândirea acestor cosmopoliţi de operetă”, vezi reprezentanţii acelei părţi a elitei româneşti. Scriitorul face o radiografie dură, dar, părerea mea, realistă, aşa cum nu mai făcu nimeni din ’89 încoace. “Încă o dată în istoria ei, să recunoaştem nu tocmai glorioasă, această elită intelectuală s-a lăsat călăuzită cu mult mai mult de interese meschin-personale decât de responsabilităţi ce nu pot fi abandonate fără a fi preluate de te-miri-cine”, scrie,dureros de adevărat sau de frumos, Dorin Tudoran, continuând: “Terorizată de himera unui posibil mare şi grabnic împlinit destin internaţional, această elită a mărit încă o dată distanţa între ea şi restul… plutonului. Când plutonul a sancţionat un asemenea comportament, românii au devenit <enervanţi> în ochii acestei elite ce se joacă nu doar cu delegarea unor responsabilităţi, ci chiar cu focul”. În măsura în care elia s-a distanţat de restul plutonului, mi-aş permite să-l completez pe Dorin Tudoran, în egală măsur s-a distanţa şi clasa politică, guvernanţii. Astfel că între elită şi politicieni s-a căscat o prăpastie în care s-a prăbuşit restul plutonului, adică tocmai poporul român. “Cine cunoaşte suficient de bine viaţa societăţii civile româneşti, inclusiv eforturile comunităţii organizaţiilor neguvernamentale, nu poate avea nici o îndoială că autoproclamaţii mandarini ai acestui segment al societăţii s-au dovedit mai degrabă profitori ai unor eforturi demne de toată lauda. Dacă vor ca societatea civilă să joace cu adevărat rolul la care visează şi pentru care sacrifică multe, <pălmaşii> societăţii civile trebuie să se scuture de asemenea mandarinate păguboase”. Pe lângă cele scrise de Dorin Tudoran, ca şi-n intervenţia anterioară, aş spune că simetria continuă, mandarinii politicii româneşti, autoproclamaţi sau nu, au fost şi sunt marii profitori. Ceea ce ar însemna că “România impersonală” a lui Dorin Tduroan poate uşor să fie numită “România pomicolă”, o Românie cu o livadă de mandarini, aşa, cam o parcelă, înconjurată de o mare mirişte. Sau mai plastic înfăţişate lucrurile, dacă-mi permiteţi, România poate fi văzută ca o mare mămăligă, având o mandarină în mijloc. Am scris mămăligă iar nu colivă.
