“O masă cât o platformă de basculantă era plină cu tot felul de gustări şi salate tradiţionale: lebăr, caltaboş, telemea, slăninuţe, şuncuţe, legume proaspete şi salate de murături bulgăreşti. La un moment dat, luminile au fost stinse şi chelnerii au intrat cu două tăvi imense cu doi porcuşori de lapte în flăcări”. Am reprodus pentru dumneavoastră descrierea începutului unui chef de chef dintr-un cotidian central. Până aici nu pare nimic neobişnuit. Dar să vedem ce s-a întâmplat mai departe la cheful de chef, în fapt sărbătorirea unei zile de nşatere. “La puţin timp după aceea Vijelie şi orchestra lui Bursuc au ieşit la rampă. Cu greu a scăpat Vijelie de îmbrăţişările comesenilor, care s-au strâns buluc să-l pupe şi să se facă observaţi, ca acesta să nu-i uite la dedicaţii. <O sută de dolari de la Adrian Primaru’, să-i trăiască familia!>, <De la Banderas, sponsoru’ formaţiei, să-i trăiască viaţa!> sunt numai câteva dedicaţii de început, pentru care orchestra a primit zeci de milioane. Unii s-au suit pe mese, restul fiind în mijlocul sălii, dansând şi aruncând cu bani în orchestră”. Finalul “chefului de chef” a fost de-a dreptul apoteotic. Imaginea lui poate să facă parte din orice film care vrea să arate ce înseamnă România de astăzi. “Dimineaţa, pe la ora 3.00, Primaru’, care cam deturnase petrecerea, a anunţat cadoul său pentru… invitaţi şi în special pentru… <viaţa lui>: Adrian Copilu’ Minune. Greu de descris ce impact a avut asupra invitaţilor prezenţa Minunii… Până în zori, mai mult s-au dat dedicaţii, decât s-a cântat şi s-a dansat pe mese până când una s-a şi upt. Adrian s-a ales şi el, chiar dacă majoritatea nu mai aveau bani, cu câteva zeci de milioane, un picolo strângând banii cu făraşul, o dată la jumătate de oră. Dimineaţa, când aproape se luminase, parcarea, plină de maşini Mercedes, BMW, Jeep, Audi a început să se golească, invitaţii mai mult târându-se către csele lor, cu casetofoanele la maximum şi geamurile coborâte”. Bună dimineaţa, România chefului de chef!!!
