Dragă Robert Turcescu, am auzit că ţi-ai tras televiziune nouă, ceea ce nu ne mai dorim demult, dar oricum. Ȋmi depun candidatura pentru postul de realizator teve, ceea ce nu mi-am dorit niciodată, dar o prietenă de-a mea zice că e bine să ies din zona mea de confort că doar aşa mă mai elvez şi io puţin.
Eu mă numesc cum mă numesc şi ţin să mă elevez în ochii tăi, prin această compunere pe care mulţi o numesc pitch. Nu am nici cea mai mică dorinţă de a lucra în televiziunea ta şi nu muncesc decît dacă chiar trebuie şi trebuie. Intenţionez să ajung la acea stare socială de nirvana, în care să-mi plătesc facturile doar cu un like pe o pagina de feizbuc. Spre exemplu, dacă e să plătesc la Enel, să intru pe pagina Enelului şi să-i dau un like şi, gata, Enelul să cad pe spate.
Sînt foarte ambiţioasă. Ambiţia mea este să mă depăşesc pe mine nsămi (hm, de cîte ori n-ai auzit asta, huh?) în a nu face nimic şi totuşi a pară că muncesc enorm pentru tot.
La serviciu, sînt o colegă foarte drăguţă. Dacă nu-mi place de tine, vin şi-ţi scot calculatorul din priză, apoi îţi dau un save cu capu de tastatură. Toţi colegii mă adoră. Ce-mi doresc io de la un job este…. ăăăăă…. ce-mi doresc io de la un job este. Nu am nici cea mai mică intenţie de a evolua profesional. Sînt foarte cuminte: unde mă pui, acolo stau. Urăsc tastaturile cu autocorrect, care mă corectează din română în engleză. Madăr facăr.
Sînt foarte bună în ceea ce sînt foarte bună şi, ca să-ţi demonstrez, includ aici un sinopsis de emisiune pentru televiziunea ta. Mai întîi, cum e şi firesc, genericul: “Traian Băsescu, Omul”. Viaţa lui, şi cum era el, cu poze din copilărie, apoi de cînd s-a făcut tînăr golan care răvăşea domnişoarele pe podea, cum şi-a găsit jumătatea, cum a devenit prietenul tău, ce adîncă prietenie vă leagă, di end. Generic.
Sper că te-am convins să mă suni. Reţine argumentele mele forte: ambiţioasă, tastatură, elevation, madăr facăr.
