Urăsc revelionul. Niciodată nu mi-a plăcut, dar acum realmente îl detest! De ce trebuie să fiu frumoasă de revelion? Trebuie să mă vopsesc? Zici să mă duc şi la coafor? Şi la cosmetică? Mi-a zis mie cosmeticiana mea că de revelion e nebunie, aşa că, prevăzătoare, am vizitat-o mai devreme. Să mă simt naşpa că nu stau la coadă la epilat pe 30 sau pe 31? Să mă simt naşpa că nu mă duc nici la coafor? Că nu-mi pun sărmăluţe-n păr? Zici să-mi fac unghiile? De ce? Să mă vadă Noul An sau care-i treaba? Să mi le fac roşii? Să ştii că nu mi-au plăcut niciodată unghiile vopsite, roşii cu atît mai puţin. Zici că mi-a dat cineva cu un ciocan în degete! Urăsc revelionul!
Şi de ce trebuie să execut program de stat la coadă prin magazine? Din cauza aglomeraţiei din magazine nu calc pe acolo decît dacă arde rău. Te-a cuprins febra cumpărăturilor de sărbători? Ia şi tu un nurofen şi bagă-te-n pat! De ce faci abdomene ca să fii slabă de revelion? De ce numai de revelion tre să fii tonifiată? Ȋn rest nu mai ai dreptu sau cum? Ți-ai luat rochiţă? Fată, ce nebună eşti! E roşie, desigur. Cică la trecerea dintre ani tre să ai ceva roşu pe tine, că altfel n-ai noroc în noul an. Sau la cumpăna dintre ani. La “cumpăna” sau la “trecerea”, vezi şi tu cum îţi sună mai bine. Mie nu-mi sună nicicum. Cu “cî” mare sau “tî” mare, da’ nu ştiu de ce tre să respect aşa de mult momentu în care un an de căcat pleacă şi vine alt an de căcat. Recunosc, nu pot să fiu optimistă. Nici dacă s-ar inventa pastile de optimism n-aş putea să fiu optimistă.
Odată mi-am repetat în oglindă chestii cretine, d-alea pozitive rău. A fost bine, că m-a buşit rîsu’. Să fii optimist e un dat. De fapt, e un dar, ce dat? Eşti optimist? Bucură-te! Ți-a proptit Dumnezeu mîna-n cap! Mie nu mi-a proptit-o.
Deci. Revenind. De ce pana mea tre să fac atîte alucruri de revelion? Ȋmi spui şi mie? Să stau la coadă prin magazine, să-mi iau chestii roşii, să fac coadă la epilat, la pus sărmăluţe-n păr, la făcut scurtă la mînă la întors maioneze… oricum… nici maioneza nu mai e ce-a fost. Pînă şi maioneza o resping. Urăsc maioneza. Urăsc revelionul şi maioneza. Pur şi simplu le urăsc. Ȋntreb de curtoazie de fac diverşi de revelion. Răspunsul e un unanim ridicat din umeri. Da’ de ce nu-mi spune şi mie nimeni, cu subiect şi predicat, că urăşte revelionul? Nu trebuie să urască şi maioneza, dar necesarmente, revelionul trebuie urît. Cu toată fiinţa ta.
Şi petardele alea. Urăsc petardele. Da. Urăsc revelionul, maioneza şi petardele. Urăsc sărmăluţele din păr. Urăsc revelionul, maioneza, petardele şi sărmăluţele din păr. Şi unghiile roşii. Şi “ceva roşu” ca să-mi meargă bine tot anul. Crede-mă, cînd e să te lovească, te loveşte, nene, indiferent de ce ai purtat în noaptea de revelion. Nici o nenorocire nu te-ntreabă ce-ai purtat în noaptea de revelion, ca să ştie, să nu vină la tine. Vine şi gata. “Aaaa, la ăsta nu vin, c-a purtat roşu în noaptea de revelion! Pana mea, poate-l prind la anu’!”
Urăsc revelionul. Urăsc petardele, maioneza, unghiile roşii. A. Şi maioneza. A, nu scuze, p-aia am zis-o deja.
Noapte bună!
