Responsabilii cu mocirla

14 Oct 2002
Responsabilii cu mocirla
La început a fost prelata. Când antrenorul echipei naţionale de fotbal a României a invocat-o spunând că e neapărat nevoie de ea, nu prea l-a băgat nimeni în seamă. Mulţi ar fi crezut că e vorba de una din hachiţele lui Iordănescu. Nu, pentu antrenorul Iordănescu prelata era mai importantă decât unşpele cu care trebuia să înceapă meciul cu Norvegia! Nu l-a ascultat nimeni.
Ba, îmi aduc aminte o declaraţie a preşedintelui FRF, Mircea Sandu, că problema cu prelata e o vrăjeală. Vrăjeala lui Mircea Sandu şi a conducătorilor federaţiei ne-a costat enorm: înfrângerea în meciul de acasă cu Norvegia. De fapt, noi n-am jucat acasă. Prin grija organizatorilor, am jucat oriunde, într-o mocirlă, numai acasă nu. Bătaia de joc a mai-marilor fotbalului românesc la adresa echipei naţionale n-a mai putut trece neobservată, n-a mai putut fi acoperită de echipa de fotbal a României. De data asta ruşinea a rămas nespălată, iar cei responsabili trebuie să plătească! Şi nu oricum, cu cu demisia. Gingăraş,băiatul de treabă, prieten cu toată lumea, trebuie să taie-n carne vie şi  să lase fandoselile cu care n-ea obişnuit până acum. Dacă iubeşte cu adevărat sportul, trebuie să ia taurul de coarne şi să nu se mai lase împuns ca până acum! Este inadmisibil ceea ce s-a întâmplat! Încăpăţânarea asta a federaţiei de a juca pe stdionul din Ghencea s-a dovedit a fi o prostie încă de anul trecut. În plus de  asta, a fost nevoie de intervenţia preimerului pentru a putea fi folosită nocturna stadionului.
Gta, ajunge! De-acum, domnul Adrian Năstase, cu mulţumirile de rigoare, trebuie să lase în cazul nocturnei să fie aplicată legea. Unde-i lege, nu-i tocmeală! Unde-i vrăjeală, cum a fost în cazul echipei naţionale, vrăjeală rămâne. Domnule prim-ministru, chmeaţi-l pe Gingăraş şi spuneţi-i – că poate de la noi nu aude -  să taie-n carne vie! Păcat de eforturile şi dăruirea lui Angel Iordănescu şi a tricolorilor. Au fost făcute în zadar, căzând victimă unei batjocuri iresponsabile. Unde eşti tu, Blatter, unde eşti tu, Johanson, să veniţi să tăiaţi panglica mocirlei din Ghencea! Veniţi să faceţi o fotografie de grup alături de responsabilii cu mocirla!

Alte stiri din Editorial

Ultima oră