În vara anului 1931, românii s-au prezentat la vot pentru a-și alege parlamentarii. La capătul campaniei, Tudor Teodorescu-Braniște[1] va scrie că „violenţa administraţiei, încurajată şi susţinută de zelul experimentatelor bande electorale, a luat, mai ales în zilele din urmă, formele cele mai brutale. Am putea spune că, după tot ce s-a petrecut de-a lungul și de-a latul ţării, rezultatul alegerilor nu mai înfățișează nici un interes. O majoritate guvernamentală fabricată prin asemenea procedee de chimie electorală nu poate fi luată în serios nici aici, nici peste hotare.
Ar fi cu neputinţă să rezumăm, oricît de lapidar în cadrul unui singur articol, actele de violenţă săvîrşite în cursul acestei campanii electorale. Cititorii și le amintesc desigur. Pagina electorală a ziarelor a fost, vreme de trei săptămîni, un lung pomelnic de bătuţi, arestaţi, sechestraţi. N-au lipsit nici morţii. Ba dimpotrivă, în această campanie au fost mai numeroși decît odinioară. Toate aceste fapte, relatate cu precizie, nu pot fi anulate de relatările puerile ale prefecţilor polemiști...
Cînd un fost ministru de Interne - d. Ion Mihalache - este arestat de jandarmii care, pînă ieri, alaltăieri, şedeau smirnă în faţa lui; cînd un om ca d. Stere este bătut de agenţii guvernului şi apoi arestat de două ori în ziua alegerilor; cînd se indică chiar cazuri de răpiri și sechestrări sistem fascist, cum este cazul fostului subsecretar de stat Aurel Dobrescu[2]; cînd bandele nu cruţă nici chiar pe foştii demnitari ai statului, cum s-a întîmplat la Buzău unde fostul senator Alex. Mihăilescu a fost bătut pînă la sînge; cînd se petrec toate acestea cu foşti miniștri și foști subsecretari de stat, cu foşti senatori şi foști deputaţi, vă puteți închipui cu uşurinţă ce au păţit bieţii alegători care n-au avut cinstea de-a ocupa vreo demnitate și care sînt... simpli cetățeni !
Dar de la violențele îndreptate împotriva unuia sau altuia, s-a trecut la violenţa îndreptată împotriva tuturor.
Circulaţia interzisă. Faimoasele ausweissuri reintroduse. Barierele reînființate. Manifestele confiscate. Întrunirile zădărnicite. Sîntem cu zece ani în urmă, în timpul urgiei liberale.
Ca o sinistră încoronare a acestei mizerabile opere de violentare a voinţei maselor, guvernul[3] suspendă în ultima zi de campanie dreptul de întrunire - drept garantat de Constituţie - printr-un simplu ukaz ministerial. Pe cînd propagandiștii guvernului bat drumurile, vorbesc, distribuie manifeste şi făgăduieli, propagandiştii opoziţiei sînt împiedicaţi de-a lua contact cu alegătorii. Sălile în care se convocaseră adunări populare sînt lăcătuite din porunca poliţiei; cetăţenii sînt alungaţi de jandarmi şi vorbitorii sînt fugăriţi de poliţie. De ce ? Fiindcă guvernul milos vrea să dea opoziţiei «o zi de reculegere!».
Vine ziua alegerilor.
Candidaţi, delegaţi și asistenţi - arestaţi. Bătăuşii lucrează în voie. lar la Cetatea Albă - și, desigur, în nenumărate alte părți - guvernamentalii sînt prinși, de parchet și de candidaţii opoziţiei, în flagrant delict de furt de urne...
Toate aceste samavolnicii vor fi pe larg discutate cu prilejul validării alegerilor, în Cameră și în Senat. Opinia publică va afla atunci cum a înţeles d. C. Argetoianu să-și asigure o majoritate parlamentară şi să-și improvizeze un partid.
*
Și-acum, cînd zarva a trecut, cînd cei bătuţi îşi lecuiesc rănile prin spitale, cînd cei arestaţi sau fugăriţi prin păduri se reîntorc la căminuri, cînd jandarmii obţin o binemeritată odihnă, cînd asupra satelor coboară iarăşi liniștea, acum, care este rezultatul? Care sînt consecinţele acestor isprăvi de jalnică vitejie electorală ?
- A triumfat guvernul ! vor răspunde fericiţii aleși, care se pregătesc să urce majestoși Dealul Patriarhiei.
Indiferent însă, de fericirea atît de vremelnică şi atît de relativă a celor cîteva sute de aleşi ai jandarmilor şi ai bătăușilor, a rămas în țară o amărăciune, o deprimare fără seamăn. Chiar în absenţa de la vot a unui covîrșitor număr de alegători, se răsfrînge acest sentiment al maselor: oamenii au ajuns să se convingă de inutilitatea votului (subl.m.).
Cînd guvernele se formează în afara și împotriva partidelor; cînd un guvern abia înjghebat se folosește de administraţia ţării, de pretori și jandarmi, ca să-și improvizeze un partid - ce încredere mai poate avea cetăţeanul în votul lui, care contează atît de puţin în faţa totalei lipse de scrupul a guvernului ?
La urma-urmei, să zicem că în această privință ne vom descurca noi, între noi. Să zicem - deşi scepticismul maselor, provocat de cinismul guvernelor, ar putea deschide larg porțile anarhiei de dreapta sau de stînga (subl.m.).
Mîine însă, acest guvern - sprijinit de o atare majoritate - va avea să se adreseze străinătăţii. Cu ce autoritate morală ? Și în fața acestei lipse de autoritate morală, cum ne va putea acorda străinătatea încrederea ei (subl.m.)?
Într-o Europă democratică, România nu-și poate îngădui luxul unei dictaturi.
lată de ce orice ieftin succes al guvernului nu face decît să complice situația - şi așa destul de complicată - a statului român.”[4]
La sufragiul respectiv, Blocul Muncitoresc - Țărănesc obține cinci mandate (unul dintre sufragiați fiind și Lucrețiu Pătrășcanu), ceea ce declanșează o adevărată furtună în societatea noastră, știindu-se că organizația respectivă era un paravan de acțiune a partidului comunist, interzis la vremea aceea. Astfel, „în Parlament se solicită invalidarea lor, invocându-se pretextul că prin candidatura lui Imre Aladar cu documente falsificate se încălcase legea electorală. Alţi deputaţi protestează deschis împotriva folosirii Parlamentului pentru propagarea ideilor comuniste. În apărare, Lucrețiu Pătrășcanu susține că manifestul difuzat în numele PCdR, cu conținutul: «Prin foc, arme, bombe sau orice alte mijloace trebuie să răsturnăm ordinea socială!», este opera Siguranţei. Oprindu-l din cuvântare, deputatul cuzist Nichifor Robu l-a luat în braţe și l-a scos cu forța din sală. În biografia candidatului Lucrețiu Pătrășcanu la alegerile din 1946, momentul este evocat astfel: «Să fie invalidați, scria Curentul lui Pamfil Șeicaru [cu referire la cei cinci deputați BMȚ, n.a.]. Dacă se poate pentru un motiv legal, dacă nu se găsește motivul legal, printr-o violare a legilor (subl.m.) [...]. Când cuzistul Robu l-a întrebat [pe Pătrășcanu, n.a.], surprins de curajul lui: „Cine ești d-ta?”, răspunsul cade ca o palmă pe obrajii jefuitorilor poporului, aleși prin fraude: „Reprezentăm aici muncitorii și țăranii din această țară prea mult jefuită și exploatată”».
La noile alegeri din 1932, la «trei zile după depunerea listei, Pătrășcanu a fost arestat și încarcerat la Văcărești», scrie după 1944, Scînteia”[5].
Mda, „dacă nu se găsește motivul legal, violați legea!”, îndeamnă public ziaristul care a ridicat palatul „Universul” prin șantaj... Etajul și șantajul ! El a devenit, peste timp, mentorul și modelul urmașilor săi prelipceni și gâzi în ale avântului ilegitim, susținători ai deciziei de pomină a Curții Constituționale de anulare a scrutinului prezidențial.
Nu că istoria se repetă? Nu că întâmplările de atunci seamănă izbitor cu evenimentele de la ultimele noastre campanii electorale? Nu că idealistul (în poza mediatică!) Călin Georgescu are suficiente motive să se teamă? Iar celor care tot proslăvesc perioada interbelică, le adresez rugămintea de a citi de câteva ori textul de mai sus și de a cumpăni atunci când idilizează naiv intervalul acela!
[1] Am păstrat înadins, pentru parfumul de epocă, scrierea originală!
[2] Aurel Dobrescu (1885- ?). Medic și om politic. Membru al Partidului Naţional şi apoi al Partidului Naţional-Țărănesc. Deputat, subsecretar de stat la Agricultură şi Domenii (1928).
[3] În aprilie 1931 s-a constituit un guvern de „uniune naţională“ condus de Nicolae Iorga și în care un rol important îl deţinea Constantin Argetoianu, participarea miniștrilor fiind socotită „în numai personalitatea lor“ (deci nu ca reprezentanţi ai partidelor). Încheind - la îndemnul regelui - un cartel electoral cu Partidul Naţional-Liberal (condus de I. G. Duca), minuscula formaţiune Uniunea Naţională, pe ale cărei afişe electorale era imprimat portretul regelui, a obținut o majoritate parlamentară destul de fragilă. Confruntat cu numeroasele şi grelele probleme generate de criza economică, guvernul de „uniune naţională“ Iorga-Argetoianu a fost pus în situaţia de a-și da demisia, la 31 mai 1932, după mai puţin de un an de guvernare.
[4] Tudor Teodorescu-Braniște, în Adevărul din 3 iunie 1931, text cuprins în volumul 2 al volumului Între presă și literatură
[5] Lavinia Betea, Lucrețiu Pătrășcanu: moartea unui lider comunist
