Dandana mare cu remaniera asta. Dintr-o dată, scaunele miniştrilor noştri au început să scârţâie. Cu Daniel Dăianu a fost simplu: domnia sa n-a mai avut sprijinul partidului, premierul n-avea niciun interes să-l susţină, preşedintelui nerămânându-i decât să-i dea drumul din braţe la fel de uşor cum îl şi luase. Restul miniştrilor sunt mult mai greu de schimbat. Chiar dacă un lider ţărănist declara cu umor involuntar că miniştrii din PNŢCD sunt susţinuţi de partid până-n momentul în care vor fi schimbaţi! E hazliu, trebuie să recunoaşteţi! De parcă respectivii miniştri ar mai avea nevoie de sprijinul partidului după ce au fost schimbaţi. A, sigur, ei o să aibă nevoie de un pahar cu apă, de o vorbă bună, însă astea le pot primi de la familie şi prieteni. Proba de foc pe care trebuie să o treacă în faţa partidului miniştrii aflaţi pe lista neagră e mult mai hazlie. Domnii miniştri, ca nişte elevi silitori, se prezintă ca la raport dinaintea conducerii partidului şi încep să-şi prezinte măreţele împliniri. Aud că unii, pentru a fi mai convingători, îşi iau cu ei planşe, diapozitive, aparate de proiecţie, fotografii cu realizările. Numai la noi se pot întâmpla astfel de lucruri. Şi dacă tot se întâmplă ar trebui, e doar o propunere, că aceste remanieri să se desfăşoare organizat. Organizăm pentru remanieri, sau două (remaniere de toamnă, de vară), pe an ca şi când ar fi examene de admitere, ca pe nişte sesiuni. Cine le trece rămâne ministru, cine nu, la revedere. Plus că se mai pot câştigat nişte bani la bugetul statului prin instituirea unei taxe de examen. Baftă băieţi!
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
