Recunosc, sunt anticapitalist!

 La începutul anilor 1990, străinii veniți  aici cu misiune precisă, se îmbulzeau să cumpere institutele de proiectare. În timpul ăsta, noi ne jucam de-a democrația prin Piața Universității. Cântam și ne drogam  cu libertatea la care visasem ca la o zână aducătoare de fericire. Când ne-am dezmeticit cât de cât, noii proprietari ai institutelor cu pricina vindeau românilor fel de fel de proiecte cu prețuri aiuritoare. Șterpelite din fostele lor... institute de proiectare. Așa a început înrobirea României postcomuniste, cu vânzarea propriilor vise de dezvoltare.                                                           *

          Tot atunci,  stăpânii de afară, ajutați de cei din interior,  au scos la mezat întreaga industrie națională. Au apărut samsarii dubioși și, în numai câțiva ani, fala României a sfârșit la fier vechi. S-au ridicat, în schimb, mall-uri și cluburi, balaurii consumismului tembel. Mișcarea ascundea și alt merchez, nu doar lărgirea pieței de desfacere pentru multinaționalele hrăpărețe - eliminarea clasei muncitoare. Concentrarea aia de proletari în  uzine și fabrici era o permanentă primejdie, un focar mocnit de  răzvrătire. Să ții alături  mii de oameni, uniți de năzuințe și neajunsuri comune, înseamnă să-ți asumi oricând  riscul unei revolte sociale. Trădătorii de țară, năimiții, s-au băgat repede în guvernele  reformei și ne-au împuiat  capul cu inutilitatea  industriei neaoșe, una uzată tehnologic și total nefolositoare, cică.  Diversioniștii, în loc să putrezească în ștreang, au devenit  lideri de opinie, modelele altei ordini politice și morale. Capitaliștii au avut dintotdeauna frică de proletariat, astfel încât au automatizat  și mecanizat tot ce se putea. Disponibilizații au ajuns geambași de fleacuri și consumatori, adică indivizi-turmă. Suboameni.
                                                          *
Un șef de la  ONU a luat mită  un milion și ceva de dolari. Boșii de la  FIFA  și UEFA nu s-au lăsat nici ei mai prejos. Președinți și miniștri de aiurea  zac prin sanatoriile  penitenciare răpuși de aceeași boală - corupția. Dar medicii se feresc să spună în public diagnosticul pacienților top-class. Și-ar pierde toate privilegiile, așa că ne mint cu aplomb. Boala este chiar capitalismul însuși, această născocire diabolică și sordidă a omului, în care totul se negociază. Totul are un preț și cine să reziste tentației banului ? Mizele sunt uriașe și cum să rămâi integru când ți se promit milioane de euro ? Mai ales că postul pe care l-ai primit a fost contra cost. Plătești ca să mergi la școală, plătești ca să te vindeci de gălbinare, plătești ca să studiezi  la facultate, plătești  voturile  cetățenilor nevoiași ca să le fii parlamentar sau ministru,  plătești organele de control ca să închidă ochii, plătești  o pagină de ziar cu niscaiva laude, dar și pentru  murdărirea concurenței, plătești la cimitir o groapă centrală, orișiunde e nevoie să plătești, altminteri crapi de foame ! Ei, bine, sumele astea se numesc mite, șpăgi, ciubucuri,  comisioane, spuneți-le  cum vreți ! Capitalismul și corupția au apărut deodată, ele nu pot coexista una fără alta. Cum să lași în seama unui individ dreptul de a decide asupra a milioane ori miliarde de euro ? Culmea,  să-i mai și pretinzi corectitudine ! Oricât ar fi de cinstit, individul acesta va ceda, căci este obligat să cedeze. De cei care l-au pus  acolo, de rude și de prieteni, de serviciile secrete care au nevoie de fonduri clandestine, de sistemul care funcționează doar prin coruperea celuilalt. Iar în centrul acestui sistem malefic stă  pluripartitismul,  sursa răului capitalist. Partide mai multe, rețele mafiote mai numeroase, cu circuitele financiare din ce în ce mai negre. Campaniile electorale costă al dracului, iar banii nu sunt albi, niciodată. Urmează apoi acoperirea  investițiilor electorale și de aici găștile băieților deștepți, de fapt clientela  de partid și de stat. Fiindcă, în definitiv, statul capitalist  este doar instrumentul  prin care  se înfăptuiește fărădelegea. Statul acesta, încăput pe mâna câtorva ticăloși, își legiferează rânduielile în funcție de interesele aleșilor de-o clipă. Un stat-ticălos asmuțit împotriva celor mulți, cărora însă   li se repetă perfid și demagogic că votul lor poate schimba totul.

Iată de ce întregul circ al luptei anticorupție mă îngrețoșează. Cauzele nu sunt Vanghelie, Oprescu, Udrea  și toți nenorociții ăștia căzuți în plasa  justiției, nu, ei sunt numai bietele efecte. Geaba sunt arestați, corupții și corupătorii se vor reproduce cu și mai mare virulență. Cauza fenomenului este, așadar,  capitalismul, sistemul întrupat din exploatarea viciilor individului. Și exploatând  slăbiciunile omului, sistemul va dăinui de-a pururi,  utopiile au darul de a speria, cum să crezi în iluzii ?
                                                          *
Demagogia americană este exemplară. Citesc amuzat mesajul noului ambasador al „Înaltei Porți” la București, Hans Klemm. Ce clișee stupide și goale de conținut ! „Binele țării”, „bunele practici în afaceri”, „toți românii să se bucure  de efectele benefice”, „un sistem judiciar independent”, bla-bla... Limbajul de lemn al capitalismului ! Îmi vine să vomit ! Și toți acești deștepți, aterizați de pe zgârie-nori,  ne criticau până în 1989 că foloseam rumeguș în loc de cuvinte... La final, guvernatorul de fapt al României a cerut țării colonizate pașnic să fie un partener de încredere pentru toți investitorii, îndeosebi pentru „companii”. Alea occidentale, desigur, care ne-au lăsat despuiați, că așa e în capitalism: peștele mare îl înghite pe cel mic.

 Demult, prin 1996, îl  invitam pe ambasadorul Alfred  Moses la un meci internațional al Stelei, pe stadionul Ghencea. Dar, atunci, trimișii yankeilor nu-și  luaseră nasul la purtare și nu ne tratau ca pe indienii masacrați de ei printr-un  genocid  odios... Sau mi se părea mie ? Că nu devenisem anticapitalist, nici prin cap nu-mi trecea  încă să hulesc orânduirea zămislitoare de... libertate și democrație.
                                                     *
„Vrem învățământ gratuit, la fel și asistență medicală, acces la cultură, vrem să muncim !” strigă tot mai mulți  tineri în stradă.

 Dar până în 1989  noi am avut toate astea...

MARIAN NAZAT