Real şi ireal

Două femei se îmbrăţişează în lacrimi. Durerea e ultimul sentiment care leagă punţi nebăunite între oameni. E o îmbrăţişare de boală, dragoste şi suferinţă, în care cuvintele n-au ce căuta. În jur miroase îngrozitor a spital, a mâncare şi a boală. Un  aer greu te însoţeşte permanent, ca într-un tunel care te scoate la suprafaţă într-o altă lume. Unde miroase a gaze lacrimogene, a foc şi  deznădejde. O lume a străzii în care păgubiţii vor să-şi facă dreptate. Două lumi care convieţuiesc în aceeaşi zi, la aceeaşi oră, în aceeaşi lume!  Două lumi cărora suferinţa le poate da întâlnire ca din întâmplare. Şi-n timpul ăsta, o a treia lume, decupată parcă  din ireal, lumea promisiunilor deşarte, lumea politică, îşi numără voturile. Voturi obţinute strigând în gua mare, oferind prosperitate, sănătate, curăţenie, cu alte cuvinte exact de ceea ce au nevoie primele două lumi ale durerii noastre. Uneori trăim fără nuanţe, ni se amestecă simţurile, visele, vieţile de parcă am fi doar nişte ingrediente într-o reţetă care să trateze destinul. E foarte cald! Nu sunt sigur dacă propoziţiile depind prea mult de temperatura de afară, aşa că prefer să mă opresc aici. La umbra celor două femei îmbrăţişate de lacrimi şi durere. Prefer chinurile realităţii irealului viselor.