Răvaşul din prăjitura Roman

15 Feb 1996
Răvaşul din prăjitura Roman
Stimate gospodine, grea sarcină am. Şi  nici măcar şanse să obţin pentru asta premiul NOBEL, cel despre care se tot spune că va fi dat primului bărbat gravid. Înghit, însă, în demisec, îmi pun pe deasurpa costumului de ziarist şorţul de bucătărie electorală şi încerc să pricep cu şi pentru toate votantele acestei ţări, tehnica de preparare a prăjiturii… Petre Roman. V-a lăsat gura apă nu-i aşa? Nebunaticelor! Prăjitura cu pricina ca orice altă simplă prăjitură de cofetărie, se compune din: făină (albă, dacă găsiţi), dacă nu intermediară, ca un guvern de coaliţie), zahăr (nu pudră, că strică la ten, mai bine şerbet de trandafiri), ouă (două, că sunteţi gospodine pretenţioase şi femei cu gust), lapte (dacă vă treziţi cu noaptea şi bigudiurile în cap), unt (sau margarină de la Stela Popescu),  cacao (de-asta se găseşte, că de vreo patru-cinci ani, toţi suntem de asta). Pentru gust şi liniştea sufletească se adaugă declaraţii politice stafidite (din perioada decembrie ’89 – septembrie ’91), miez de nucă („nu că aş fi chemat eu minerii în iunie ’90), migdale (de forma ochilor de filatoare), bezele (felicitări, scrisori parfumate, cereri în căsătorie, fax-uri, vax-uri)… mult, mult sirop: „de când am aflat că domnu’ Petrică candiează, mi-a crescut tensiunea”. Frământaţi totul bine după ce, în prealabil şi în cocă, aţi amestecat cu făcăleţul. Sau cu un baston de poliţist. Ce vă pică la… mână. Şi, înainte de a implementa prăjitura în cuptorul aragazului, introduceţi în „Petre Roman” un răvaş. Orice, un buletin de vot, o poză de-a dvs., un cupon de privatizare, un dosar SRI, o anonimă, orice credeţi că poate sta cu demnitate în cutia dă scrisori a unui vir(il)tual preşedinte. Se coace totul la foc mic şi mocnit, ca şi speranţele Roman-izatelor. Şi, perntru că „Petre Roman” le stă multora în gât şi îneacă multe respiraţii, se recomandă ca desert numai celor cu capul bine proptit pe umeri. Poftă bună! Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră