Pentru că la ora actuală rapoartele sunt la modă, m-am gândit că n-ar fi, ba chiar ar fi bine, să am şi eu un raport al meu. Nu unul mare şi controversat ca Raportul Comisiei „Decembrie optzeci şi ouă”, nici unul negru şi urât ca raportul asupra stării de infracţionalitate. Nu. Raportul meu o să fie unul mic şi blond, cu picioare mai lungi sau mai scurte după gustul fiecăruia. Şi pentru că orice raport trebuie să aibă şi un nume, ăsta cu care vă plictisesc eu exact în aceste momente se numeşte Raport asupra fotbalului românesc după cupele europene şi opt etape de campionat. Este, într-adevăr, cam lung, dar este edificator. Adică ştiţi despre ce-i vorba. Aşa că o să intru direct în capitolul zece şi o să-mi dau cu părerea de ce nu e admis în Europa fotbalul care se joacă la noi. Ca membru cu drepturi depline. Ei bine, după o analiză atentă, după ce mi-am tocit nervii de nu se mai vede nimic, după ce am discutat de mă doare gura, după ce am dat de pământ cu două aparate de radio, stricate gata ce-i drept, după ce am citit tot ce zic jucătorii, antrenorii, sponsorii şi spectatorii, am ajuns, Dumnezeu ştie cum, la concluzia că mingea e de vină. Ea nu ţine neapărat ca la noi să se joace fotbal de nivel european. De ce, o să mă întrebaţi? De ce, o să mă întreb şi eu? Pentru că - şi aici vă rog să fiţi atenţi pentru că încep să devin interesant prin ceea ce scriu – deci, nu pentru că aşa ar vrea ea cu tot dinadinsul, ci pentru că aşa a fost să fie şi ea, mingea, a fost proiectată să aibă o formă rotundă. Şi, în consecinţă, să se rostogolească. Ei bine, eu cred că jucătorii noştri nu s-au putut obişnui cu treaba asta. E un punct de vedere. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
