Rapirea din scenarii

30 Mar 2005
Rapirea din scenarii
Am auzit atatea scenarii despre rapirea celor trei ziaristi romani incat nu mai stiu ce sa cred. Inca din prima seara mi s-a parut suspect faptul ca redactiile ziarelor si televiziunilor au fost rugate sa nu faca publica informatia despre rapirea celor trei. Cu atat mai mult cu cat pe la miezul noptii inclusiv presedintele Romaniei a vorbit despre asta, intrebat fiind de catre ziaristi.

In acest moment, in loc sa ne concentram pe investigarea acestui caz, stam sa demonstram, sa descalcim fel si fel de scenarii, care mai de care mai abracadabrante. La noi specificul local isi pune amprenta intr-un mod de-a dreptul incredibil chiar si cand vine vorba de o rapire.  

Cum a fost posibil ca Marie Jeanne sa trimita mesaje si chiar sa vorbeasca la telefon in timpul rapirii si dupa aceea? Cum dracu' se face ca rapitorii l-au sunat tocmai pe un anume Omar Hayssam, om de afaceri, aflat pe un pat de spital din Bucuresti? Sunt doar doua intrebari importante, insa numarul acestora poate continua la nesfarsit.  

In acelasi timp, autoritatile romane au oferit pana la ora la care scriu aceste randuri prea putine informatii pentru a putea descalci vreun pic aceasta poveste adevarata sau nu, tragica sau pur si simplu de tot rasul.  

In treacat fie spus, gazetarii de la Jurnalul National vorbisera cu acest Omar Hayssam in cursul zilei de marti, cu mult inainte ca acesta sa faca declaratia-bomba cu rascumpararea si atunci nu suflase nici o vorbulita despre telefonul pe care l-ar fi primit din Irak. Cu atat mai mult, "ca la noi ca la nimeni" este aceasta poveste cu cat Omar Hayssam este si urmarit penal de anul trecut, informatie confirmata si de procurorul general.  

Dumnezeule, parca-l vedem maine pe urmaritul penal Omar Hayssam venind calare pe un cal alb cu cei trei jurnalisti romani, infatisandu-se in fata natiunii ca salvatorul-salvatorilor!  

Totusi, nu e de glumit cu ceea ce se poate intampla cu cei trei gazetari, care pe mana oricui ar fi incaput tot in pericol se afla. Nu de altceva, dar e greu de crezut ca si-ar fi pus la cale propria rapire sau macar sa fi fost de acord cu ea!  

Trebuie de asemenea de remarcat usurinta cu care redactiile celor trei i-au lasat pe acestia sa plece si mai ales cu asemenea personaje intr-o zona in care ziaristii au fost impuscati pe capete in ultimul an. Aviz amatorilor!  

Cred ca in acest moment ar trebui sa ne intereseze mai mult responsabilitatea noastra decat iresponsabilitatea altora si, prin urmare, sa fim foarte atenti la scenariile care se tes si roiesc in jurul nostru.  

Tentatia de a le face publice e atat de mare incat multi nu vor rezista, dar inainte de a ceda ar trebui sa se puna in locul celor trei jurnalisti romani, pana una-alta capturati in Irak.

Alte stiri din Editorial

Ultima oră