Liberali lui Stoica şi democraţii lui Roman fac eforturi disperate să se rupă defintiv, cel puţin în planul imaginii, de ţărănişti. Calculul lor poltic e corect, atâta vreme cât ţărniştii sunt identificaţi, înaintea celorlalte partide, cu dezastrul celor patru ani de guvernare. Şi-au mătrăşit singuri doi prim-miniştri – singuri, vorba vine, Emil ştie de ce – aflându-se mai mereu în războaie de uzură cu liberalii şi democraţii. Asta în cazul în care nu se războiau între ei, cu alde Vasile Boilă, Ciorbea ş.a.m.d. De asta liberalii şi democraţii fug de ţărănişti ca dracul de tămâie, cu toate că numi tămâie nu mai sunt azi Opriş, Mureşan et. Co. Cu cât sunt mai departe de ei, cu atât şanselelor la alegerile din această toamnă sunt mai mari. Cu alte cuvinte, să te afişezi astăzi cu ţărăniştii e sinonim cu sinuciderea. Acest lucru părea că l-a înţeles şi premierul Mugur Isărescu. Părea, căci deunăzi, la Ateneu, fu suţinut şi aplaudat, “tâmplă fierbinte lângă tâmplă”, de nimeni altcineva decât de floarea cea vestită şi răvăşită a PNŢCD, başca susţinători mai vechi ai preşedintelui Emil, încă în funcţie. Dacă premierul Mugur Isărescu va avea în următorul sondaj procente comparabile cu ele ale lui Marian Munteanu, n-o să mai mire pe nimeni! Independent, independent, domnule prim- ministru, dar mirosiţi a tămâie ţărănistă de la o poştă. E foarte straniu ceea ce se întâmplă atunci când vreau să scriu despre democraţi şi liberali: ajung la ţărănişti. Şi nu e drept! Pentru că-n egală măsură, în toţi aceşti patru ani au guvernat şi liberalii, şi ţărănişti. Nu putem trece peste răspunderea lor doar de dragul nu ştiu căror jocuri politice şi alianţe. Aşa cum nici nu-i putem plânge pe ţărănişti care-şi merită pe de plin soarta. Şi la urma-urmei, electroatul are suficientă maturitate politică, acum, la aproape unsprezece ani de la Revoluţie, să cântărească, să-şi aducă aminte, să gândească, iar la 26 noiembrie să aleagă. Astfel încât să nu se aleagă iar praful. De votul nostru. Al tuturor.
