Scene de un dramatism sfîşietor s-au derulat recent labeunu teve, acolo unde s-a dat filmul “Şi Radu Banciu se-mpuşcă, nu-i aşa?”
Ȋntr-adevăr, ca reacţie la cele spuse despre Adrian Năstase şi soţia lui, cărora, pentru necunoscători, se cuvine să amintim că le-a dorit, practic, să moară, deci practic, conştiinţa lui ce-a zis? Ca reacţie, zic.
A zis “băi, mie-mi pare rău de ce-a spus cretinu ăsta, ia să-i dau io în gînd să se împuşte de unul singur”.
Da, doamnelor şi domnilor, Radu Banciu a suferit un atac suicidar dar totuşi, totuşi… să ne liniştim!
Nu s-a întîmplat mai nimic, întrucît pistolul era de ciocolată şi i s-a topit în mînă.
Ȋl primise sub bradul de Crăciun şi l-a păstrat, că mai primise şi altele şi n-a putut să le mănînce pe toate odată, că i se făcea rău. Şi i-a mai rămas ăla.
Realizatorul teve (deşi am putea să-i spunem mai degrabă nerealizatorul teve, deoarece el nu realizează nimic, nici măcar nu realizează cît e de idiot!), deci, spuneam, nerealizatorul teve a sfîrşit prin a-şi linge mîna, pe fond de stres.
Asta în timp ce, impacientaţi, colegii lui au sărit care cu o cîrpă, care cu un cilitbang să şteargă biroul şi alea.
Sărmanul cretin a realizat, în modul ăla inefabil, nefiresc, că să-i doreşti moartea unui om şi să mai rămîi întreg la cap nu e cu putinţă aşa ceva.
Ȋmi cer scuze, sînt debusolată, cuvintele mi se-nvîrt prin cap aşa şi nu prea sînt coerentă. Dar totuşi, ceva coerenţă tot mi-a mai rămas.
Stau şi io, aşa, şi mă-ntreb ca proasta cum o fi să-i doreşti moartea unui om.
Io nici măcar pe-a lui Radu Banciu nu i-o doresc.
Deşi îl mai văd la un loc de joacă unde mă duc io să mă joc şi stă ca prostu cu ochii-n telefon.
Odată, trecînd prin spatele lui, am avut un gînd sincer să-l dau cu capu de masă dar m-am abţinut, întrucît sînt deosebit de politicoasă şi nu vreau să fac scene.
Am mai avut în gînd să mă prefac că-mi vărs apa pe el din greşeală, dar aşa, peste telefon, dacă s-ar fi putut, dar, din nou, m-a împiedicat faptul că sînt deosebit de politicoasă.
Deci să ne liniştim! Radu Banciu e binemersi, e viu şi, dacă dă Dumnezeu şi Maica Domnului să mai trăim pînă diseară, n-o să-l vedem, din nou, labeunu.
