“Preşedintele Emil Constantinescu a afirmat luni seara, după întâlnirea cu liderii PD, că Declaraţia Consiliului Politic lansată săptămâna trecută este cosntructivă, iar ideile exprimate sunt acceptabile în totalitatea lor”. Această ştire făcea ieri turul redacţiilor, fiind dată publicităţii.
Declaraţia PD propune partidelor din coaliţie să negocieze, în tremen de zece zile, un nou program de guvernare. Susţinut de un alt guvern, cu fireşte, un alt prim-ministru. Vă reamintesc, dacă mai era nevoie, că CDR a respins documentul democraţilor, rămânând strâns unită în jurul premierului şi, totodată, Cabinetului Ciorbrea. Pe cât erau ideile de “acceptabile în totalitatea lor” la un moment dat pentru domnul peşedinte, dintr-o dată ele au devenit de neacceptat pentru doamna Zoe Petre. Şi doamna consilier nu vorbea în numele său când se referea la ideile neacceptabile, foste acceptabile, ci în numele preşedintelui. Doamna Zoe a infirmat faptul că şeful statului ar agrea ideea formării unui alt guvern. Eu stau şi mă întreb, citind de zece ori cele două declaraţii, dacă e bine ca preşedintele să spună ceva fără să o întrebe şi pe doamna Zoe Petre. În rest, aşteptăm ca preşedintele să aibă un purtător de cuvânt pentru a putea afla dacă Victor Ciorbea mai e prim-ministru.
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ