Vă aduceţi aminte, nimeni nu poate uita asta, când Nicolea şi Elena Ceauşescu încercau să vorbească „la telefon” cu poporul, din balconul Comitetului Central: „alo, alo… liniştiţi-vă” Îşi luau unul altuia „receptorul” din mână, încercând să liniştească mulţimea adunată, iar atunci când fostul şef al statului a pus problema măriri salariilor, telefonul deja „prezenta” ocupat. Poporul îi trântise telefonul în nas. Mi-am adus aminte de acestă întâmplare istorică citind stenograma integrală şi necenzurată a procesului de la Târgovişte, publicată în „Procesul Ceauşescu”, carte apărută la editura „Ziua”. Ceauşescu a crezut până în ultima clipă, chiar cea dinaintea morţii, că în România din acele zile nu se schimbase nimic. Într-adevăr, clădirile erau la locul lor, pădurile tot aşa, totul părea ca înainte, la oameni, la schimbarea lor Ceauşescu negândindu-se nicio clipă, aşa cum n-o făcuse nici înainte. Iată ce credea Ceauşescu despre popor în acele fierbinţi zile de decembrie: Judecătorul: „Prin voinţa nestrămutată a poporului avem alt organ al puterii, este Consiliul Frontului Salvării Naţionale, legal constituit şi recunoscut pe plan mondial”; Nicolae Ceauşescu: „Nu recunosc pe nimeni şi de aceea poporul luptă în ţară până la eliminarea acestei bande de trădători de ţară, care sunt în legătură cu străinătatea, au organizat lovitura de stat”. Pentru că afară e foarte cald şi problema e foarte complicată, doar atât vă mai spun: Procesul Ceauşescu a fost ca un film de desene aminate, un film de desene animate în care, pentru prima dată în istoria animaţiei personajele principale au murit. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
