Catindaţii noştri nu mai trebuie să facă nimic, e de-ajuns să candideze ca să fie aleşi, să fie cuminţi şi să se lase duşi de mînuţă, să-i vadă lumea prin pieţe, la televizor, la metrou, că de-aia au ajuns un produs de marketing, nu trebuie să aibă vreo legătură cu primăria sau cu prefectura, pot fi ambalaţi în foiţă de staniol, vopsiţi, raşi, tunşi şi frezaţi, pot să joace orice rol, de la gospodar la intelectual, echipa care se află în spatele lui poate să-i îmbrace în doctori-docenţi cu fundiţă colorată, alegătorul e tratat ca un bizon, dacă vrea el cu tot dinadinsul ca să aibă catindatul general o aluniţă pe faţă sau pe popou se rezolvă instant, cum la fel de bine i se poate face cărare pe mijloc sau poate fi făcut malaganbist, marketingul poate să-l facă după chipul şi asemănarea sectorului, oraşului în care candidează, dacă alegătorul îl vrea mut, mut o să fie, dacă-l vrea şmecher, şmecher o să fie, spuneţi-le băieţilor ce candidat vreţi şi pe-ăla o să vi-l dea, la noi se vinde nimicul la preţ de trufanda, bine îmbrăcat, bine pomădat şi mai ales bine marketizat, candidatul poate să vă fie ales frumos îmbrăcat şi încălţat, dar cît se poate de mort, o alegere care poate fi la o adică mai cinstită şi mai ieftină decît alegerea unui primar viu, aşadar hai să alegem un mort, un mort în carne şi oase ca să nu regretăm mai apoi, ca să nu mai avem pe cine să ne supărăm, nici măcar pe noi, ca să nu mai spunem că alesul nostru face jocurile nu ştiu cui, că e manipulat de nu ştiu cine, că o să-şi schimbe partidul, că n-o să aibă consiliul local sau general, aşadar să alegem un mort, marketingul o să fie şi el mulţumit, staff-ul de campanie va purta un succes remarcabil, unul de pomină care nu va fi uitat niciodată şi deci veşnic pomenit, un succes care nu va lipsi din nici o carte de vizită, consilierii vor fi şi ei mulţumiţi că n-o să aibă cu cine să se certe, că n-o să mai aibă probleme cu puzul, cu autorizaţiile de construcţii, cu defrişarea spaţiilor verzi şi parcurilor, un mort adevărat care nu va avea cum în vecii-vecilor să se ocupe de borduri şi parcări, de pasaje şi tramvaie, de maidanezi şi gunoaie, un primar mort de-a binelea este tot ceea ce ne trebuie, un primar de care avem nevoie atît timp cît cimitirele au fost considerate ca spaţii verzi, un primar ţeapăn care să fie de neclintit în luarea deciziilor sale, să nu poată primi mită, şpagă sau bacşiş, un primar aşa cum şi-au dorit întotdeauna românii, un primar vertical care să fie întins la orizontală, fie-i ţărîna uşoară!