La sfîrșitul anului trecut, Parlamentul Elen a adoptat legea care permite cuplurilor gay să se căsătorească civil. Legea fusese adoptată cu majoritate covîrșitoare de către reprezentanții partidului lui Tsipras, mai cu seamă, și fără să țină cont de opoziția influentei Biserici Ortodoxe Grecești.
Știu, știu, acuma o să vă așteptați să mă lansez în afirmații homobe și huooo, Europa, cu valorile tale cu tot! Ați ghicit, doar că am unele amendamente la atitudinea agresivă a unora dintre noi, (din păcate, chiar preoți), care se pare că n-au mai pus demult mîna pe epistolele Apostolului Pavel – singurul de la care ar trebui să plecăm în atitudinea noastră față de homosexuali – și care a zis clar că pe aceștia să i-I lăsăm lui Dumnezeu, Care le va da lor plata.
Văzusem, undeva pe un site, cum un preot a spus că homosexualii nu merită decît să fie scuipați și numaiștiucum. Nu sînt de aceeași părere.
Pe de altă parte, e la fel de adevărat că, prin acreditarea unor astfel de legături civile, se încearcă și se reușește, „Pas cu pas”, vorba aia, discreditarea instituției familiei și inducerea sentimentului de non-apartenență a individului. Sau de falsă apartenență la o castă, la un grup izolat.
Ideea, în sine, de non-aderare sau de aderare la false norme, cum ar fi asta a „familiei gay” agresează țintit familia „tradițională”, în sensul anihilării ei complete și a schimbării totale a feței societății umane, în general. Se dorește educarea copiilor în spiritul „libertății” și al „egalității”. Libertatea, în sine, lipsită de auctoritatea divină, e complet lipsită de sens iar noțiunea egalității e anacronică. O stupizenie. Nu sîntem și nu vom fi niciodată egali din naștere și ăsta nu e un deziderat. Sau nu ar trebui să fie.
Iată de ce decizia Parlamentului Elen e surprinzătoare, într-un colț de Europă în care adierea fastuos-discretă a Maicii Domnului se simte hotărît, mai ales acolo, pe tărîmul Muntelui Athos. Mai lipsește să se dea drumul la fomei să intre pe Sf. Munte (sînt voci în Parlament care pițigăie de multă vreme pe tema asta!).
Mă tem însă, că, indiferent de ce ar spune cuvîntul omenesc, cuvîntul celui de Sus Și-ar face simțită prezența mult mai acut și mai tranșant, fie că ne place sau nu, să credem.
Am un prieten, homosexuală. A zis că vrea cetățenie greacă să se mărite acolo cu un grec. I-am zis că nu e o idee foarte bună, dar nu din considerentele enumerate mai sus. Tocmai mi se plînsese de relația lui rutinoasă și cum nu știe cum să scape din ea. I-am zis că e multă rutină în relația aia de-o vrea el și că mai bine liber ca pasărea cerului albastru. Nu vrea. Cică vrea „să aparțină”. Q.E.D.
